Discuţia surprinsă la vestiare, între Karim Benzema şi Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport16.02.2022, 08:58
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
PSG a învins-o pe Real Madrid cu 1-0, în prima manşă a optimilor UEFA Champions League, graţie unui gol marcat de Kylian Mbappe, în minutele de prelungire.
Întâlnire Karim Benzema - Kylian Mbappe la vestiare
Înainte de startul confruntării de pe Parc des Princes, Karim Benzema şi Kylian Mbappe, coechipieri la naţionala Franţei, s-au îmbrăţişat pe tunelul de la vestiare.
Jurnaliştii francezi au surprins şi dialogul scurt pe care l-au avut cei doi atacanţi. "Cum eşti? Nu eşti accidentat?" l-a întrebat Mbappe pe Benzema. "Ba da, puţin!", a răspuns vârful Realului.
Karim Benzema, care s-a accidentat pe 23 ianuarie, în meciul cu Elche, a marcat 5 goluri de la debutul actualei ediţii din Champions League şi ocupă locul al patrulea în clasamentul all-time al golgheterilor competiţiei continentale intercluburi, cu 76 de goluri.
VIDEO PSG - Real Madrid 1-0
Kylian Mbappe a fost de trei ori aproape de Real Madrid
Madrilenii au încercat cu disperare să-l aducă pe Mbappe în ultimii doi ani, însă starul francez a fost aproape de transfer de 3 ori.
Prima dată a fost când avea doar 14 ani, iar madrilenii au luat legătura cu tatăl fotbalistului, Wilfried, când Mbappe a fost invitat la un trial, chiar sub ochii marelui Zinedine Zidane.
A mers la un meci cu Espanyol, apoi a făcut un antrenament, iar ulterior și-a făcut o poză cu Cristiano Ronaldo. Cu toate că totul părea făcut, familia sa a ales AS Monaco.
În 2017, la 18 ani, Mbappe a devenit campion cu Monaco și a jucat finala Champions League, moment în care a atras atenția Barcelonei și a lui Liverpool.
La acea vreme, agentul care se ocupa de transferurile de la AS Monaco era Jorge Mendes, nimeni altul decât cel care îl reprezintă pe Cristiano Ronaldo. El a dorit să-l ducă pe Mbappe la Real Madrid. Însă nici această a doua încercare nu a avut sorți de izbândă, pentru că familia atacantului a refuzat.
În vara lui 2021 a fost ultima tentativă a lui Mbappe de a ajunge la Real. Atacantul a cerut să plece la formaţia de pe Bernabeu, dar şefii lui PSG s-au opus şi au refuzat o ofertă de 180 de milioane de euro din partea madrilenilor.
Etichete: real madrid , psg , karim benzema , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții