Discursul lui Xavi după ce FC Barcelona a părăsit Champions League: "Vom încerca să câștigăm Europa League"
articol scris de Digi Sport09.12.2021, 00:34
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FC Barcelona a fost eliminată din grupele UEFA Champions League după 21 de ani, după eșecul cu Bayern Munchen, scor 0-3.
Catalanii vor continua în Europa League, iar antrenorul Xavi Hernandez a părut extrem de afectat după meciul de la Munchen:
Discursul lui Xavi după ce FC Barcelona a părăsit Champions League
"Cei de la Bayern au fost mai buni azi. Ne-am dorit să câștigăm, am făcut pressing sus, dar asta este realitatea dură cu care ne confruntăm acum. Azi începe o nouă etapă în istoria noastră.
Trebuie să reflectăm după acest joc, să începem să schimbăm lucrurile, pentru că astăzi nu le-am pus probleme adversarilor. Acum merităm să jucăm în Europa League. Mergem cu demnitate să jucăm acolo, asta este realitatea, trebuie să acceptăm ce se întâmplă.
Suntem obligați să încercăm să câștigăm Europa League, va fi obiectivul nostru. Mă simt și eu responsabil pentru acest rezultat", a spus Xavi, citat de Marca.
VIDEO Rezumatul meciului Bayern Munchen - FC Barcelona 3-0
După o primă jumătate de oră echilibrată, în minutul 34, Bayern Munchen a deschis scorul. Robert Lewandowski a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Muller, iar Ovidiu Hațegan a validat reușita cu ajutorul Goal Line Technology. A fost al optulea gol al lui Thomas Muller în cele șapte dueluri cu FC Barcelona.
Cu două minute înainte de pauză, Leroy Sane a trimis o ”torpilă” de la mare distanță, iar ter Stegen a fost păcălit de traiectorie și Bayern Munchen a intrat la cabine cu un avantaj de două goluri.
Partea a doua a început cu o ocazie rarisimă a bavarezilor. Scăpați pe contraatac, Davies a centrat în careul catalanilor, mingea a ajuns la Coman, care a recentrat pentru Sane, însă autorul golului doi a tras în portar, cu toată poarta goală.
În minutul 62, Musiala și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, după o centrare a lui Davies. Canadianul a ținut la limită balonul în teren, iar reușita a fost validată după consultarea sistemului VAR. FC Barcelona nu a avut forța nici să marcheze golul de onoare și partida s-a încheiat cu victoria clară a lui Bayern, 3-0.
Bayern a încheiat grupa cu maximum de puncte, în timp ce FC Barcelona a terminat pe locul trei în grupa E și părăsește competiția în această fază pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Catalanii își vor continua parcursul european în Europa League.
Clasament Grupa E
FC Barcelona, în UEFA Champions League 2020/2021
- FC Barcelona - Bayern Munchen 0-3
- Benfica - FC Barcelona 3-0
- FC Barcelona - Dinamo Kiev 1-0
- Dinamo Kiev - FC Barcelona 0-1
- FC Barcelona - Benfica 0-0
- Bayern Munchen - FC Barcelona 3-0
Etichete: xavi , video champions league , antrenor barcelona , bayern munchen - barcelona , barcelona eliminata din champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții