Dezvăluirea fostului antrenor al lui Erling Haaland: "Corpul lui e diferit". Cu ce personaj îl compară
articol scris de Digi Sport22.02.2023, 16:56
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
RB Leipzig și Manchester City joacă miercuri, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, în prima manșă din optimile de finală ale Champions League.
Marco Rose: "Corpul lui e diferit, te uiți la el și arată ca Thor"
Erling Haaland (22 de ani) este arma principală a "cetățenilor", iar în această seară, el își va înfrunta fosta echipă și fostul antrenor, Marco Rose. Cei doi au lucrat împreună la Salzburg timp de o jumătate de sezon.
Însă antrenorul lui Leipzig, Marco Rose, recunaște că se teme de atacantul norvegian și îl compară cu un personaj de film.
"Corpul lui e diferit, te uiți la el și arată ca Thor. Dar după vreo două luni la Salzburg, se vedea calitatea lui. Îmi amintesc că, după ce a înscris pentru noi, ne-a lăsat pentru a merge la Cupa Mondială U20 și a marcat 9 goluri.
Așa că a fost un debut bun pentru el, iar acum este un jucător de clasă mondială, care joacă pentru una dintre cele mai bune echipe din lume. Cred că mentalitatea sa este astfel încât, atunci când vede poarta, devine înnebunit să înscrie.
Muncește mult pentru echipă și și-a îmbunătățit mult jocul la partea tehnică și la deplasare. Eu am mare încredere în echipa mea. Noi vrem să concurăm împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din lume, să vedem și să căutăm oportunități. Vrem să fim curajoși și vrem să rezolvăm toate problemele și sarcinile", a spus Rose.
Leipzig - Manchester City, astăzi, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Erling Haaland a jucat un sezon la Salzburg, un sezon și jumătate la Borussia Dortmund, iar din iulie 2022, joacă la Manchester City.
Adaptarea sa în premier League a fost instantanee, dacă avem în vedere că el continuă să marcheze pe bandă rulantă. La City, Haaland are 32 de goluri și 4 pase decisive în 31 de meciuri oficiale.
La ultimul meci, cel cu Newcastle, Haaland însă nu a mai marcat și chiar a dezamăgit.
- 170 de milioane de euro este cota actuală de piață a lui Erling Haaland, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt. E al doilea jucător din lume, ca valoare, în acest moment, după Kylian Mbappe, care e cotat la 180 de milioane de euro.
Etichete: manchester city , salzburg , erling haaland , leipzig manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții