UEFA permite alcoolul în stadioane / Foto: Getty Images

Decizie istorică a UEFA: liber la alcool pe stadioane

27.06.2018, 12:07
  • Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2

Comitetul Executiv al UEFA a decis să autorizeze vânzarea alcoolului în incinta stadioanelor, din sezonul viitor, în Liga Campionilor şi Europa League, "fără să impună această vânzare şi această distribuţie". Hotărârea a fost primită favorabil de mai multe asociaţii ale suporterilor.

Această schimbare a regulamentului forul european, decisă la sfârşitul lunii mai, la ultimul comitet executiv al instanţei continentale, la Kiev, şi confirmată marţi pentru AFP de UEFA, este valabilă pentru competiţiile organizate de ea, "respectând legislaţia locală şi cea naţională".

Autorizaţia se referă la interiorul stadioanelor şi la imediata lor vecinătate. 

"Organizatorul meciului trebuie, la definirea politicii de vânzare şi de distribuţie înaintea fiecărui meci, să ţină cont cum se cuvine de profilul suporterilor care vor asista la meci şi de riscurile asociate", a explicat instanţa, potrivit căreia poate fi decisă "o interdicţie sau o limitare a vânzării şi a distribuţiei alcoolului" în funcţie de context.

Ronan Evain, responsabilul Football Supporters Europe (FSE), o reţea ce reuneşte suporteri din peste 40 de ţări, a salutat această decizie într-un comunicat publicat marţi: "Fanii fotbalului s-au simţit multă vreme nedreptăţiţi în comparaţie cu fanii altor sporturi, mai ales ai rugby-ului. Nu sportul urmărit determină comportamentul bun sau rău al unui suporter".

"Suporterii au resimţit întotdeauna această politică drept una paternalistă, în condiţiile în care niciun element doveditor nu a sugerat că interzicerea alcoolului pe stadioane ar putea avea cea mai mică influenţă asupra prevenirii sau reducerii tulburărilor legate de fotbal", se mai afirmă în comunicat.

Agerpres

Etichete: europa league , liga campionilor , alcool stadioane uefa , uefa permite alcool pe stadioane


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
De ce a fost interzis George Simion în Ucraina

Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care au stat la baza deciziei de a impune interdicție de intrare parlamentarului român, candidat la Președinția României, George Simion.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Negocierile pentru transferul lui Radu Drăgușin s-au încheiat rapid! Tottenham s-a decis imediat

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Video Atanas Trică: ”Nici mie nu-mi vine să cred prin ce trec. Nu am loc în ochii lui”

Foto Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Foto După 120 de ani! S-a scris istorie în Grecia - Anglia

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Mircea Lucescu, a răbufnit după ce kosovarii au abandonat meciul: ”Se vede de la o poștă. Am câștigat meciul cu 3-0”

Foto Imaginea vorbește de la sine! Gestul provocator făcut de portarul kosovarilor către galeria României

Foto Ce au făcut jucătorii României pe teren, după ce meciul a fost abandonat de către kosovari

Răzvan Marin nu s-a ferit de cuvinte, după ce meciul de pe Arena Națională a fost abandonat de kosovari

Citeşte şi

Oficial Adversara FCSB-ului din Europa League și-a prezentat noul antrenor

Video Victorie în Liga Campionilor: CSM Oradea - Waspo 98 Hannover 10-9

PEROZApariție cel puțin îndrăzneață la o gală de top. O artistă a apărut "îmbrăcată" doar într-o folie transparentă din plastic

FILM NOWNimic nu-l poate opri! Trucul extrem la care apelează Mark Wahlberg pentru a se menține în formă la 53 de ani: „Trăiesc pentru asta!”

Mircea Lucescu, decizie dură! De ce l-a lăsat pe Florinel Coman în afara lotului pentru România – Kosovo citeşte ştirea pe Prosport.ro

România - Kosovo, meciul care a început, dar nu s-a mai terminat! UEFA va decide câștigătoarea partidei de la București citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În formă maximă la 55 de ani

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În formă maximă la 55 de ani

Digi Animal World

Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e cadou de ziua mea”