Video De ce a fost eliminat Pique în FC Barcelona - Ferencvaros. Ce spune regulamentul
articol scris de Digi Sport21.10.2020, 09:32
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Barcelona - Ferencvaros 5-1. Gerard Pique a fost eliminat în minutul 68 al meciului de pe Camp Nou, după ce l-a faultat în careu pe Tokmac Nguen.
Barcelona conducea cu 3-0 în momentul în care Tokmac Nguen a scăpat spre poarta catalanilor. Pique l-a urmărit pe atacantul lui Ferencvaros, dar a reușit să-l pună la pământ tocmai în suprafața de pedeapsă. Arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri, după care l-a eliminat pe Pique, chiar dacă faultul nu a fost unul grosolan.
Pique l-a tras de tricou pe Tokmac Nguen, care se afla în situație de unu-la-unu cu Neto. Conform noului regulament, un apărător care comite un fault în propriul careu poate fi iertat de eliminare numai dacă încearcă să joace mingea. Pique nu a avut această intenție, astfel că a fost eliminat.
VIDEO Eliminarea lui Pique din Barcelona - Ferencvaros
Barcelona - Ferencvaros | Echipele
- Barcelona: Neto - Roberto (62' Firpo), Pique, Lenglet, Dest - Pjanic (76' Busquets), de Jong - Trincao (62' Dembele), Coutinho (71' Araujo), Fati (62' Fati) - Messi
- Ferencvaros: Dibusz - Botka (77' Lovrencsics), Blazic, Kovacevic, Civic (63' Heister) - Kharatin, Laidouni (63' Somalia) - Siger - Zubkov (71' Mak), Nguen (71' Boli), Isael
În celălalt meci al grupei, Juventus a câștigat pe terenul lui Dinamo Kiev, scor 2-0.
În runda următoare, Barcelona va evolua pe terenul lui Juventus, în timp ce Ferencvaros va primi vizita lui Dinamo Kiev.
Clasamentul grupei G din Liga Campionilor, după prima rundă
- 1. Barcelona - 3p (golaveraj 5-1)
- 2. Juventus - 3p (2-0)
- 3. Dinamo Kiev - 0p (0-2)
- 4. Ferencvaros - 0p (1-5)
VIDEO Rezumatul partidei FC Barcelona - Ferencvaros 5-1
Etichete: fc barcelona , ferencvaros , gerard pique , grupele champions league , meciuri barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții