"Cum te simți cu 6 milioane de urmăritori pe Instagram?" Haaland a surprins! Sevilla - Dortmund, 22:00, Digi Sport 2
articol scris de Digi Sport17.02.2021, 15:08
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Erling Haaland (20 de ani, 1,94 m), vedeta Borussiei Dortmund, a oferit un interviu amplu pentru site-ul UEFA, material în care a vorbit despre obiectivele sale, reperele copilăriei și țintele pe care și le-a trasat în fotbal.
Nemții întâlnesc azi, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 și în format live text pe digisport.ro, în deplasare, formația spaniolă Sevilla (ora 22:00), în prima manșă a optimilor Ligii Campionilor.
Adulat de fani din lumea întreagă, Haaland devine și o țintă pentru reprezentanții mass-media. Dacă de foarte multe ori jurnaliștii din Germania au reușit să scoată foarte puține informații de la norvegian, cei de la UEFA l-au chestionat pe golgheter pe mai multe teme.
Erling Haaland, mândru de contul său de Instagram
Interviul a început abrupt, cu o întrebare despre urmăritorii de pe pagina de Instagram. "Cum te simți cu 6 milioane de urmăritori pe Instagram", i s-a adresat reporterul de la site-ul mai sus amintit.
"Ai ratat câțiva, dacă verifici acum, vei vedea că nu mai sunt șase milioane, sunt 6.100.000 de urmăritori. Așa că totul decurge bine", și-a exprimat satisfacția fotbalistul cotat la 110 milioane euro.
Haaland a vorbit și despre copilăria sa în orașul norvegian Bryne. "A fost o perioadă foarte frumoasă, m-am mutat acolo când aveam patru ani, după ce fusesem în Anglia (n.r. - Erling e născut în Leeds). Mi-a plăcut mult, acum și acum foarte mulți amici cu care voi rămâne prieten toată viața.
Oamenii din acea zonă sunt foarte umili și muncitori. Pentru mine persoanele cele mai importante din viață sunt părinții mei, m-au susținut și încă mă susțin în tot ce fac", a mai povestit norvegianul.
Erling Haaland despre meciul cu Sevilla
Remarcat la RB Salzburg, Haaland s-a consacrat la Borussia Dortmund, dar perioada petrecută în Austria e un capitol important din albumul carierei.
"Mereu mi-am dorit să joc în Champions League. Știam că dacă devin campion cu Salzburg, voi evolua în Champions League și asta m-a motivat mult. Mi-am zis: <<OK, anul ăsta va fi anul meu!>>. Și așa a fost...", a mai spus Haaland.
Norvegianul a vorbit și despre meciul de azi, transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 2.
"Sevilla e un adversar puternic și asta ne determină să încercăm să scoatem cea mai bună versiune din noi. Trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel pentru a avea șanse cu Sevilla. Sunt o echipă foarte bună, va fi dificil contra lor", a mai spus atacantul nordic pentru UEFA.com.
LIVE VIDEO Sevilla - Borussia Dortmund, ora 22:00, la Digi Sport 2
Sevilla primește azi vizita lui Dortmund din postura unei echipe aflate într-o formă excelentă. Andaluzii au o serie impresionantă, de nouă meciuri consecutive câștigate în toate competițiile. În optimile Champions League, Sevilla s-a calificat fără mari emoții, de pe locul doi al grupei E, din care au mai făcut parte Chelsea, Krasnodar și Rennes.
Borussia Dortmund, în schimb, n-a reușit rezultatele dorite în ultimele două etape din Bundesliga, când a fost învinsă surprinzător de Freiburg, 1-2, și a remizat cu Hoffenheim. După 21 de runde, Dortmund este departe de locurile de Champions League, aflându-se pe șase, la șase puncte de Wolfsburg, formația de pe locul patru.
În această ediție de Liga Campionilor, clubul german a câștigat grupa F, unde a trecut de Lazio, Brugge și Zenit.
Etichete: erling haaland , sevilla - borussia dortmund , haaland instagram
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții