Cotele la pariuri oferite pentru finala UCL dintre Liverpool și Real Madrid. Englezii, favoriți în opinia bookmakerilor
articol scris de Digi Sport28.05.2022, 08:57
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Finala UEFA Champions League, Liverpool - Real Madrid, e sâmbătă, de la ora 22:00, LIVE pe Digi Sport 1 și pe Digi4k. Cele mai tari faze VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro.
Ibericii pornesc cu șansa a doua, atât din punct de vedere al faniilor, cât și al specialiștilor, dar dat fiind faptul că ultima întâlnire dintre cele două în finală, în 2018, s-a terminat cu victoria spaniolilor, speranțele sunt ridicate printre jucătorii lui Carlo Ancelotti.
Liverpool - Real Madrid LIVE VIDEO, ora 22:00, pe Digi Sport 1. Cotele de la pariuri
- Liverpool - Real Madrid LIVE VIDEO, sâmbătă, ora 22:00, Digi Sport 1. Tot ce trebuie să știi despre finala Champions League
Meciul care urmează să fie privit de sute de milioane de oameni, Liverpool - Real Madrid, este în același timp și unul pe care se mizează foarte mulți bani.
Cotele oferite de mai multe case de pariuri sportive pentru câștigarea trofeului variază între 1.48 și 1.60 pentru Liverpool, și 2.30 și 2.60 pentru Real Madrid.
Englezii pornesc cu prima șansă, iar pentru o victorie în timpul regulamentar, cotele sunt între 1.90 și 2.10 în favoarea "cormoranilor", iar pentru un succes al "galacticilor", 3.80 și 4.20. Egalul are și el o cotă mare, între 3.75 și 4.10.
De asemenea, pentru pariorii care mizează pe un meci spectaculos, cu goluri, precum cel din 2018, când Real Madrid a câștigat cu 3-1, cota este între 1.70 și 1.85 pentru minim 3 reușite în meci.
- Momentul în care Jurgen Klopp a răbufnit, înaintea finalei UCL: "Nu știu ce am făcut, dar mi se tot întâmplă asta!"
Cum au ajuns în finală Liverpool și Real Madrid
Liverpool și-a început campania de UEFA Champions League în Grupa B, din care au mai făcut parte Atletico Madrid, FC Porto și AC Milan, și a avut un parcurs perfect: șase victorii din tot atâtea meciuri și un golaveraj 18-6.
A urmat o ”dublă” cu Inter în optimi, câștigată 2-1, și o dispută cu Benfica în sferturi, echipă de care Liverpool a trecut cu 6-4 la general. În semifinale, Villarreal a fost ”victima” formației lui Jurgen Klopp, după 5-2 în dublă manșă.
Real Madrid, în schimb, a câștigat Grupa D, din care au mai făcut parte Inter, Sheriff Tiraspol și Șahtior, cu 15 puncte, iar în optimi a trecut de PSG, 3-2 scor general. A urmat o ”dublă” cu Chelsea, formație de care a trecut cu mari emoții, după prelungiri, 5-4 scor general. În semifinale, Real a fost la un pas să fie eliminată de Manchester City, dar a marcat de două ori în 90 de secunde în returul de la Madrid și, în prelungiri, a dat lovitura.
- UEFA a anunțat mingea specială care va fi utilizată în finala Champions League
Etichete: liverpool , real madrid , finala , champions league , pariuri , 2022 , cote
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții