Video Ce l-a deranjat pe antrenorul lui Pyunik la conferința de presă de la Cluj
articol scris de Digi Sport12.07.2022, 19:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj primește vizita lui Pyunik Erevan miercuri, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, în manșa secundă a ”dublei” din turul întâi preliminar al UEFA Champions League.
Antrenorul campioanei Armeniei, Eghishe Melykan, și internaționalul moldovean Eugeniu Cociuc au fost prezenți marți la conferința de presă, iar mijlocașul a discutat cu jurnaliștii prezenți în limba română.
Ce l-a deranjat pe antrenorul lui Pyunik la conferința de presă de la Cluj
Antrenorul armean al lui Pyunik s-a arătat deranjat că Eugeniu Cociuc a primit întrebări și a răspuns în limba română și nu s-a ferit să-și exprime public nemulțumirea.
”Vă respect profesia, dar nu mi-a plăcut că ați vorbit cu jucătorul în limba română”, a spus Eghishe Melykan.
Totuși, antrenorul armean nu avea niciun motiv să fie nemulțumit, întrucât chiar ofițerul de presă al clubului Pyunik a cerut ca dialogul cu Eugeniu Cociuc să aibă loc în limba română, informație aflată de Eghishe Melykan la finalul conferinței, când tehnicianul a înțeles situația și și-a recunoscut greșeala.
Eugeniu Cociuc, în schimb, a fost mai relaxat și a transmis că returul va fi mai ușor pentru Pyunik.
”E mai ușor după primul meci, știm mai bine echipa. Noi am venit să jucăm bine, să sperăm să trecem. Ăsta e fotbalul, totul e posibil”, a spus moldoveanul.
Nu l-a impresionat niciun jucător de la CFR
Eugeniu Cociuc a fost întrebat dacă a fost impresionat de vreun jucător al CFR-ului în meciul tur de la Erevan, iar moldoveanul a răspuns sigur.
”Nu, nu”, a transmis Eugeniu Cociuc.
Etichete: cfr cluj - pyunik , eghishe melykan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții