"Ce carnaj!", "Ridicol istoric", "Echipă josnică". Reacția presei internaționale, după Barcelona - Bayern 2-8
articol scris de Digi Sport15.08.2020, 08:05
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FC Barcelona - Bayern Munchen 2-8. Catalanii au înregistrat cea mai drastică înfrângere din istorie în competițiile europene și au fost eliminați în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Presa internațională a evidențiat dezastrul de la Barcelona și lecția oferită de Bayern Munchen, care s-a calificat în semifinale, acolo unde se va duela cu Manchester City sau Olympique Lyon.
Titlurile și concluziile presei internaționale, după Barcelona - Bayern 2-8
Pe lângă recordurile negative, jurnaliștii au vorbit și despre trecutul recent al Barcelonei din Champions League. Catalanii au suferit și în 2018, când AS Roma câștiga cu 3-0 returul din sferturi, după 4-1 în tur pentru catalani, dar și în 2019, după meciul incredibil cu Liverpool: 3-0 pe Camp Nou și 0-4 pe Anfield.
- Marca: "Umilință pentru istorie. Sezonul nul al Barcelonei se încheie cu cel mai mare eșec din istoria Europei. E timpul pentru analiză și pentru schimbări urgente"
- Sport: "Încă un eșec istoric al Barcelonei în Champions League. Bayern dezvăluie toate neajunsurile unei echipe josnice a Barcelonei: fără fotbal, fără spirit, fără demnitate"
- Mundo Deportivo: "Ridicol istoric pentru Barcelona în Champions League! Pentru al treilea an consecutiv, Barcelona dă dovadă de ridicol istoric în Champions League. Roma și Anfield păreau că nu pot fi depășite, dar această seară a fost mult mai umilitoare decât celelalte două"
- BBC: "Bayern lovește de opt ori și umilește Barcelona. Bayern este prima echipă care înscrie opt goluri în fazele eliminatorii ale Champions League. Pe această logică, Barcelona e prima care primește opt goluri"
- Kicker: "8-2! Bayern umilește Barcelona și merită cu desâvărșire calificarea în semifinale. Este meciul cu cele mai multe goluri marcate în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor (10). Precedentul record era stabilit de Lyon, în meciul cu Bremen, din 2004/2005, 7-2"
- L'Equipe: "Lecție istorică. Impresionantă și nemiloasă, Bayern a distrus-o complet pe FC Barcelona pe Stadionul Da Luz, 8-2! Germanii s-au calificat în semifinale, unde o așteaptă pe OL sau City. Ce carnaj!"
Le Figaro: "Mașinăria de război a lui Bayern o distruge pe Barcelona" - Gazzetta Dello Sport: "Barca, dezamăgire istorică. Bayern învinge cu 8-2 și e în semifinale"
FC Barcelona - Bayern Munchen 2-8! Este cel mai dur eșec din istoria catalanilor în competițiile europene.
Barcelona nu mai încasase niciodată 5 goluri sau mai multe în Liga Campionilor.
Cel mai dur eșec din istoria catalanilor în competițiile europene avea loc în 1962, la un meci din Cupa Orașelor Târguri, contra celor de la Valencia, scor 2-6, potrivit Opta.
VIDEO Rezumatul meciului FC Barcelona - Bayern Munchen 2-8
Etichete: barcelona , bayern munchen , champions league , presa internationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții