Ce a spus Erik ten Hag despre Andre Onana, după ce camerunezul a "îngropat-o" din nou pe Manchester United
articol scris de Digi Sport02.12.2023, 10:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Andre Onana (27 de ani) a avut o prestație de coșmar în meciul dintre Galatasaray și Manchester United, scor 3-3, din etapa a cincea a grupelor Champions League.
Portarul "Diavolilor Roșii" a comis mai multe gafe și echipa sa a pierdut din nou puncte importante din vina lui în UCL. Totuși, camerunezul are parte în continuare de susținerea necondiționată a antrenorului său.
Erik ten Hag i-a luat apărarea lui Andre Onana
În cadrul unei conferințe de presă, tehnicianul olandez s-a concentrat mai degrabă pe aspectele pozitive și a explicat că, cel puțin la nivel statistic, elevul său este al doilea cel mai bun din Premier League după transferul din vara aceasta, de la Inter.
"Dacă luați cifrele, veți vedea că este al doilea cel mai bun portar din Premier League. Se descurcă bine. Știe că a comis câteva greșeli în Champions League, dar per total a dat un randament foarte bun în primele sale cinci luni.
Are un caracter și o personalitate grozavă și știe cum să gestioneze astfel de momente. Știm cum reacționează, ați văzut cum a jucat cu Burnley după acel eșec cu Bayern", a spus Ten Hag, citat de presa britanică.
VIDEO cu rezumatul meciului Galatasaray - Manchester United 3-3:
Etichete: manchester united , galatasaray , andre onana , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții