Exclusiv Ce a spus conducerea Farului despre Sheriff Tiraspol, adversara din primul tur al preliminariilor Champions League
articol scris de Digi Sport21.06.2023, 00:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cei din conducerea Farului s-au arătat încrezători, după ce campioana României a picat cu Sheriff Tiraspol în primul tur al preliminariilor Champions League.
Prima reacție i-a aparținut lui Ciprian Marica, iar fostul atacant a fost urmat de Gică Popescu (55 de ani). Deși moldovenii surprindeau lumea fotbalului în toamna anului 2021, când o învingeau pe Real Madrid, scor 2-1, în grupele Champions League, "Baciul" nu se teme de moldoveni.
Nici Gică Popescu nu se teme de Sheriff Tiraspol, adversara Farului din preliminariile Champions League
Președintele constănțenilor este de părere că Sheriff Tiraspol s-a schimbat complet de la victoria de pe Santiago Bernabeu încoace, detaliu care ar putea fi un element-cheie în dubla manșă.
"Sunt încrezător! Sheriff Tiraspol nu mai este o echipa de acum doi ani care o bătea pe Real Madrid. Au plecat foarte mulți jucători din acea echipă, cred că a mai rămas un singur jucător din acea echipă care a bătut-o pe Real Madrid.
Nu va fi ușor, pentru că e o echipă care are, cred, un buget mult mai mare decât al nostru. Dacă nu-ți propui astfel de obiective, sigur nu le poți atinge.
L-ați auzit și pe Gică Hagi, e clar că ne dorim calificarea în grupele unei competiții europene și încercăm să o facem.
Cred că este foarte greu să pici în Liga Campionilor cu echipe slabe. Noi suntem încrezători, am vorbit foarte mult cu Gică și cred că avem capacitatea de a ajunge în turul doi", a spus Popescu, la Fotbal Club.
- Confruntarea în dublă manșă e programată pe 11/12 iulie și 18/19 iulie 2023. Meciul tur va avea loc la Ovidiu.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Sheriff Tiraspol 1-2:
Cine e Sheriff Tiraspol, adversara Farului în Champions League
79% dintre jucătorii din lotul lui Sheriff Tiraspol sunt străini, adică nu au cetățenie moldovenească. Media de vârstă în lot este de 24,9 ani.
Potrivit Transfermarkt, cel mai bine cotați jucători de la Sheriff Tiraspol sunt mijlocașul Rasheed Akanbi (24 de ani, 1,2 milioane de euro), fundașul Gaby Kiki (28 de ani, 1 milion de euro) și atacantul Abdoul Tapsoba (21 de ani, 800.000 de euro).
Sheriff Tiraspol a pierdut un singur meci în sezonul 2022-2023, în campionatul regulat. În play-off, Sheriff a înregistrat șapte victorii și trei egaluri. Cei mai buni marcatori în campionat au fost Rasheed Akanbi (8 goluri) și Steve Ambri (4 goluri).
În sezonul 2022-2023, Sheriff Tiraspol a făcut investiții infime pentru aducerea unor jucători. În schimb, echipa transnistreană s-a despărțit de jucători importanți.
În vara anului trecut, Sheriff Tiraspol a încasat 3 milioane de euro, după ce i-a cedat pe mijlocașul Adama Traore (2 milioane de euro, la Ferencvaros) și pe fundașul Gustavo Dulanto (1 milion de euro, la Riga).
Sheriff Tiraspol are un antrenor italian, Roberto Bordin (58 de ani), numit în ianuarie 2023.
Etichete: preliminarii champions league , gica popescu , sheriff tiraspol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții