Ce a spus Carlo Ancelotti, după ce l-a scos pe Kylian Mbappe în minutul 36
articol scris de Digi Sport11.12.2024, 00:30
Europa League: Hoffenheim - FCSB, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Rangers - Tottenham, joi, 22:00, DGS 2
Kylian Mbappe (25 de ani) nu a putut termina pe teren meciul Atalanta - Real Madrid, scor 2-3, din etapa a șasea în Champions League.
La 26 de minute după golul marcat în minutul 10, Mbappe s-a întins din senin pe gazon și a cerut intervenția medicilor. Apoi, a făcut semn că nu mai poate continua și a fost înlocuit cu Rodrygo.
Carlo Ancelotti a confirmat că n-a vrut să riște cu Kylian Mbappe
La scurt timp după meci, Carlo Ancelotti a confirmat că l-a scos pe Mbappe din motive de precauție, iar a doua zi se va afla exact dacă e vorba de ceva mai serios decât a părut la prima vedere.
"Mbappe a fost suprasolicitat, a simțit un disconfort la tendon. Nu pare nimic serios, dar să vedem mâine. Nu mai putea alerga, îl deranja și am preferat să îl schimb.
E o victorie foarte importantă, nu oricine câștigă aici. Am suferit și am luptat. Trebuie să suferim în Champions League. Au forțat, dar am început bine repriza a doua. Suntem foarte fericiți.
E o victorie care ne prinde foarte bine, nu doar datorită punctelor. Încă e foarte dificil să terminăm în primele opt, dar mai avem două meciuri să strângem puncte", a declarat Ancelotti, conform Marca.
VIDEO cu rezumatul meciului Atalanta - Real Madrid 2-3:
Etichete: real madrid , accidentare , atalanta , carlo ancelotti , kylian mbappe , atalanta real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții