Căpitanul lui Juventus nu-și explică eșecul cu Benfica: "Nu înțeleg! E corect ca suporterii să ne huiduie"
articol scris de Digi Sport15.09.2022, 08:05
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
,Juventus a pierdut și al doilea meci al grupelor UCL, 1-2, contra celor de la Benfica. Italienii au condus, dar în cele din urmă au fost nevoiți să se recunoască învinși la finalul celor 90 de minute.
Eșecul contra portughezilor vine după cel de săptămâna trecută, când PSG s-a impus cu 2-1 pe Parc de Princes în fața "Bătrânei Doamne".
Leonardo Bonucci, îngrijorat de forma slabă a echipei
Căpitanul formației din Torino, Leonardo Bonucci, s-a declarat îngrijorat de forma slabă pe care formația sa a aratat-o în acest start de sezon.
Acesta a tras și un semnal de alarmă, în mod public, prin care încearcă să-și motiveze colegii.
"E normal ca fanii să ne huiduie, nu avem ce să zicem. Am pierdut un meci pe care nu trebuia sub nicio formă să-l pierdem. E corect să ne huiduie suporterii. Eu sunt căpitanul, așa că trebuie să-mi asum responsabilitatea. Trecem printr-o perioadă în care ne chinuim ca lucrurile să ne iasă bine.
Sunt îngrijorat, nu trebuie să mă feresc de asta. Din păcate, avem această tendință de a ne pierde busola în timpul partidelor. Nu știu ce se întâmplă exact și asta mă îngrijorează cel mai rău. Nu putem să fim constanți pe durata unui meci întreg. Trebuie să ținem gura închisă și să muncim.
E o situație care trebuie să se schimbe, avem mulți jucători accidentați acum, iar aceeași fotbaliști evoluează meci de meci și se vede asta, se acumulează oboseală", a spus Leonardo Bonucci pentru presa din Italia.
Pentru Juventus urmează meciul de duminică din campionat, contra celor de la Monza, din deplasare. Partida se va juca de la ora 16:00 și va fi în direct pe Digi Sport 2.
După 6 runde în Serie A, Juventus are 10 puncte, cu patru mai puține față de liderul Napoli.
VIDEO REZUMAT Juventus - Benfica 1-2
Etichete: juventus , benfica , leonardo bonucci , grupe ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții