Căpitanul Barcelonei a găsit explicații după remiza cu Inter: ”Când primim un gol, totul este un haos”
articol scris de Digi Sport13.10.2022, 10:47
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
FC Barcelona a remizat cu Inter, scor 3-3, în meciul din etapa a patra a grupelor UEFA Champions League, și ar putea rata pentru al doilea an la rând optimile de finală ale competiției.
Explicațiie lui Sergio Busquets după remiza cu Inter din Champions League: ”Totul merge prost când nu ești convingător”
Sergio Busquets (34 de ani), căpitanul Barcelonei, a transmis după meciul cu Inter că primul gol primit din partea italienilor a făzut ca rezultatul de la final să nu fie cel scontat.
”Primul gol primit de la Inter ne-a afectat foarte mult. Se pare că atunci când primim un gol, totul este un haos.
În Liga Campionilor, totul merge prost când nu ești convingător... Nu am avut noroc în meciurile în care am meritat mai mult.
Este o dezamăgire și cu atât mai mult după toată munca depusă... A trebuit să aspirăm la mult mai mult.
Trebuia să țintim mai mult după toate transferurile care au fost făcute”, a transmis Sergio Busquets, potrivit Barca TV.
Internetul s-a umplut de meme-uri după Barcelona - Inter 3-3
Teoretic, Barcelona mai are șanse să treacă de Inter în ierarhia grupei C, însă, practic, acestea sunt minime. Astfel, dacă italienii o înving pe Plzen în runda următoare, pe teren propriu, ceea ce pare un rezultat la îndemână, sunt calificați automat în optimile de finală ale UEFA Champions League, iar catalanii merg în a doua cea mai galonată competiție intercluburi, indiferent de rezultatele pe care le obțin în ultimele două jocuri.
Acest lucru se întâmplă pentru că Inter ar aduna 10 puncte, iar Barcelona nu ar putea decât, în cel mai bun caz, să o egaleze și primul criteriu de departajare sunt rezultatele din meciurile directe, unde ”nerazzurrii” sunt în avantaj (1-0, 3-3).
Cu participarea în Europa League aproape ”asigurată”, Barcelona a fost din nou ironizată pe rețelele sociale. Internauții și-au folosit imaginația și au creat cele mai inventive meme-uri, care au adunat mii de aprecieri. Acestea pot fi văzut în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Barcelona - Inter 3-3. Spectacol total pe Camp Nou, însă catalanii sunt din nou aproape să ”cadă” în Europa League
Trupa lui Xavi a deschis scorul prin Dembele pe finalul primei reprize, iar catalanii sperau că-și vor lua revanșa în fața lui Inter, după înfrângerea de pe Giuseppe Meazza, de săptămâna trecută. Totuși, italienii au ieșit mai montați de la vestiare și Barella a restabilit egalitatea, la cinci minute după reluare.
Apoi, Lautaro Martinez a dus-o pe Inter în avantaj. Lewandowski a reaprins flacăra speranței în sufletul suporterilor Barcelonei, cu golul din minutul 82, dar cu un minut înainte de epuizarea celor 90 regulamentare, Gosens, introdus pe parcursul jocului, l-a ”executat” pe Ter Stegen și părea că va aduce victoria ”nerazzurrilor”.
”Lewa” nu a fost de acord și a mai egalat încă o dată, în minutul 90+2, cu o lovitură de cap, dar nu a fost de ajuns pentru a o menține pe Barcelona în cărți, cu șanse reale la calificarea în optimile UCL.
VIDEO Rezumat Barcelona - Inter 3-3
Clasament Grupa C
Etichete: inter , fc barcelona , sergio busquets , barcelona inter , rezumat barcelona inter , sergio busquets barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții