"Bugetul nostru e jumătate din salariul lui Ronaldo". Lucescu a identificat cel mai mare pericol de la Juventus
articol scris de Digi Sport19.10.2020, 17:46
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, a susținut o conferință de presă înaintea partidei cu Juventus, din prima rundă a grupelor Ligii Campionilor, programată marți, de la ora 19:55, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Tehnicianul român a vorbit despre forța campioanei Italiei și i-a făcut o caracterizare lui Cristiano Ronaldo, chiar dacă starul lui Juventus nu va juca la Kiev, el fiind infectat cu noul coronavirus.
Mircea Lucescu: "Ronaldo trebuie să marcheze mereu ca să fie considerat Ronaldo"
"Bugetul nostru e jumătate din salariul lui Ronaldo pe un an, ăștia sunt jucători de valoare. Dacă au ajuns la Juventus, sunt jucători de mare valoare. În discuțiile cu jucătorii mei, am analizat fiecare jucător în parte, am încercat să-i responsabilizez în raportul individual de pe teren, nu în raportul cu echipa pe care o vor întâlni.
Ronaldo este exact acolo unde trebuie pentru a marca. La vârsta lui, la cariera lui, pentru a rămâne la același nivel, trebuie să marcheze în fiecare meci, iar el simte presiunea golului pe care trebuie să-l marcheze ca să fie considerat permanent Ronaldo. Nu marchează, scade și valoarea atribuită de suporteri. E obligat să fie și individualist, dar este un foarte mare jucător. În concluzie, Juventus este mai puternică cu Ronaldo decât fără Ronaldo", a declarat Lucescu, la conferința de presă.
Mircea Lucescu, înaintea meciului Dinamo Kiev - Juventus: "Trebuie să ne ferim de Bonucci"
"Il Luce" speră ca jucătorii săi să facă față presiunii unui asemenea meci și l-a identificat pe Leonardo Bonucci drept cel mai periculos jucător al italienilor de la faze fixe.
Antrenorul lui Dinamo Kiev și-a adus aminte de un meci dintre Juventus și Șahtior, din sezonul 2012/2013 al Ligii Campionilor, când fundașul torinezilor marca împotriva sa, într-o partidă încheiată cu scorul de 1-1.
"Un test extrem de important. În primul rând, capacitatea lor de a se adapta presiunii unui astfel de meci și stresului. Nu-i ușor să treci într-un interval de două luni de la o echipă considerată, într-un fel, de mâna a doua, la o echipă de primă mână, la Barcelona și Juventus.
Nu e simplu pentru nimeni, mai ales pentru acești jucători, care n-au apucat să joace la un asemenea nivel. Eu am încredere în entuziasmul lor, în dorința lor de a face rezultat și de a-și face o platformă în fotbalul internațional.
Cu Șahtior am luat un gol din corner, a marcat Bonucci, de care trebuie să ne ferim și mâine. E cel mai periculos jucător al lor la fazele fixe, cornere, lovituri libere. Pe planul jocului, nu am fost cu nimic inferiori lui Juventus", a mai spus Lucescu.
Programul lui Dinamo Kiev în grupa G din Liga Campionilor:
- 20 octombrie, ora 19:55: Dinamo Kiev - Juventus
- 28 octombrie, ora 22:00: Ferencvaros - Dinamo Kiev
- 4 noiembrie, ora 22:00: Barcelona - Dinamo Kiev
- 24 noiembrie, ora 22:00: Dinamo Kiev - Barcelona
- 2 decembrie, ora 22:00: Juventus - Dinamo Kiev
- 8 decembrie, ora 22:00: Dinamo Kiev - Ferencvaros
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , liga campionilor , mircea lucescu , dinamo kiev , andrea pirlo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții