Video Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0 | Victorie, fără emoții și un gol anulat de VAR
articol scris de Digi Sport06.09.2022, 22:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Borussia Dortmund a început cum nu se poate mai bine parcursul din grupa G a UEFA Champions League, prima etapă.
Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0 | Victorie, fără emoții și un gol anulat de VAR
A câștigat la pas duelul cu danezii de la FC Copenhaga, scor 3-0, pe stadionul Venue Signal-Iduna-Park, din Dortmund. Înainte de meci, fanii danezilor și-au dat în petic și au intrat în conflict cu forțele de ordine.
Fotbaliștii lui Edin terzic (39 de ani) au marcat exact când era momentul, pentru a-și asigura un meci liniștit pe mai departe. În minutul 35, cei de la Dortmund au inițiat o fază de contraatac după o recuperare în propria jumătate.
Brandt l-a văzut foarte bine pe veteranul Marco Reus (33 de ani), care a preluat la marginea careului și a finalizat cu stângul în poarta lui Ryan, după ce a driblat un adversar. A fost al treila gol marcat de Reus în acest sezon, după cele două din campionat.
VIDEO cu golul marcat de Reus, în Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0
A fost un ”pumn” pe care danezii l-au resimțit din plin, pentru că în minutul 42 scorul a devenit 2-0. Guerreiro a combinat în careu cu Reyna, a reprimit după care a finalizat simplu, din fața porții, cu stângul.
VIDEO cu golul marcat de Guerreiro, în Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0
”Măcinați” de acest 0-2, fotbaliștii de la Copenhaga au încercat să reintre în meci în partea a doua, dar de marcat au făcut-o tot gazdele, pe final, pentru a încheia de tot socotelile. Reyna i-a pasat foarte bine în careu lui Bellingham care a marcat cu un șut din prima în minutul 83.
Într-un final, au marcat și danezii, prin Falk, minutul 89, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
VIDEO cu golul marcat de Bellingham, în Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0
Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-1 | Echipele
Borussia Dortmund: Meyer – Guerreiro, Schlotterbeck, Sule, Meunier – Bellingham, Salih Ozcan – Hazard, Reus, Brandt – Modeste
Copenhaga: Ryan – Kristiansen, Vavro, Khocholava, Diks – Lerager, Falk – Daramy, Zeca, Claesson – Cornelius
Incidente între suporteri înainte de Borussia Dortmund - FC Copenhaga. Danezii s-au "ciocnit" și cu poliția
Înainte de startul partidei din grupele Champions League, dintre Borussia Dortmund și FC Copenhaga, suporterii celor două formații au dus un "război" în tribune.
Sectorul danezilor, plin cu mai multe zeci de minute înainte de startul partidei, a fost atacat cu torțe de către fanii Borussiei Dortmund.
Aceștia au replicat la rândul lor și au lansat materiale pirotehnice către fanii nemți.
Totul a fost aplanat destul de rapid și nu au existat incidente majore.
Suporterii danezi au fost puși pe harță și s-au contrat și cu forțele de ordine.
Din informațiile apărute în spațiul online, se pare că ultrașii lui Hamburg sunt și ei prezenți la Dortmund alături de cei ai lui FC Copenhaga.
VIDEO cu rezumatul partidei Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0
Etichete: borussia dortmund , fc copenhaga , marco reus , borussia dortmund - fc copenhaga 3-0 video , grupa g champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții