”Bestia” Haaland a dezvăluit ce i-a spus lui Guardiola după ce a marcat 5 goluri și a fost înlocuit
articol scris de Digi Sport15.03.2023, 00:36
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Erling Haaland (22 de ani) a avut o prestație impecabilă la meciul dintre Manchester City și RB Leipzig, scor 7-0, din ”optimile” UEFA Champions League, și a marcat nu mai puțin de cinci goluri.
Erling Haaland a transmis la finalul partidei că nu s-ar fi așteptat să înscrie atât de multe goluri la meciul cu RB Leipzig.
Erling Haaland: ”Superputerea mea este să marchez goluri!”
Norvegianul a dezvăluit cum a reușit să marcheze o ”manita” și a transmis că superputerea sa este să marcheze goluri.
”Este o seară mare. În primul rând, sunt mândru că joc în această competiție, iubesc să fac asta. Cinci goluri! Este incredibil să câștigi cu 7-0.
În mintea mea e ceață acum. Îmi amintesc că am șutat, dar nu m-am gândit. Am obosit după ce am sărbătorit toate golurile.
Superputerea mea e să marchez. Să fiu sincer, nu mă gândeam că voi înscrie atât de multe goluri în seara asta. Am încercat doar să trimit mingea în poartă. Trebuie să fii ager la minte și să încerci să trimiți mingea acolo unde nu este portarul.
Ieri am lucrat la pressing. Mai ales când jucăm acasă, trebuie să alergăm și să facem pressing. Suntem foarte buni la recuperatul mingii. Ar trebui să facem asta mai des”, a spus Erling Haaland, conform BBC.
Haaland a fost scos de pe teren de Pep Guardiola în minutul 63, iar în locul său a fost introdus Julian Alvarez. Întrebat dacă s-a supărat pe Guardiola, Haaland a mărturisit că i-a spus antrenorului că i-ar fi plăcut să înscrie și al șaselea gol.
”I-am spus lui Pep Guardiola că mi-ar fi plăcut să marchez un dublu hat-trick, dar ce pot să fac?”, a spus Erling Haaland.
VIDEO Rezumatul partidei Manchester City - RB Leipzig 7-0
Etichete: manchester city , pep guardiola , leipzig , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții