Bayern, ținta criticilor după înfrângerea cu Villarreal: ”Campionii au fost rareori atât de slabi”
articol scris de Digi Sport07.04.2022, 09:59
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bayern Munchen a pierdut partida tur din sferturile de finală ale UEFA Champions League, pe terenul celor de la Villarreal, scor 0-1, după ce gazdele au mai avut o reușită anulată.
După meciul deloc reușit din Spania, echipa lui Julian Nagelsmann (34 de ani) a fost ținta criticilor presei din Germania, dar și a celei internaționale.
Nemții nu au menajat-o deloc pe Bayern: ”Nimic nu a funcționat”
Nemții de la Bild notează faptul că cei de la Bayern au practicat un joc atât de modest încât scorul la final ar fi putut-o avea favorită certă pe Villarreal în returul din Germania.
”Nimic nu a funcționat, cu excepția schimbărilor. Echipa lui Julian Nagelsmann a pierdut cu 1-0 la Villarreal după o prestație slabă. Campionii au fost rareori atât de slabi, s-ar fi putut termina 0:4”, au scris cei de la Bild.
”După 22 de meciuri în deplasare în Liga Campionilor fără înfrângere, FC Bayern pierde. Și este un succes meritat pentru Villarreal.
În cele din urmă, München a avut chiar noroc că spaniolii nu au transformat mai multe ocazii de gol”, au notat cei de la Kicker.
”Arnaut Danjuma conduce echipa lui Unai Emery către o victorie șocantă în fața giganților germani în prima manșă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor”, au scris cei de la Mirror.
Julian Nagelsmann, sincer după meciul cu Villarreal: ”Am meritat să pierdem”
Tehnicianul bavarezilor nu a încercat să găsească scuze pentru echipa sa și a recunoscut meritul elevilor lui Unai Emery, care pleacă acum cu prima șansă în returul de la Munchen, având avantajul golului marcat de Danjuma.
Antrenorul lui Bayern recunoaște faptul că echipa sa putea să termine meciul cu Villarreal și cu un rezultat mult mai defavorabil decât cel înregistrat.
”Am meritat să pierdem. Nu am fost deloc buni. În prima repriză, ne-a lipsit puterea în apărare și am avut prea puține ocazii.
În repriza a doua a fost un joc complet sălbatic. Am cedat controlul pentru că eram disperați să înscriem, dar am fi putut primi încă două goluri", a declarat Jușlian Nagelsmann, potrivit DAZN.
Villarreal - Bayern Munchen 1-0. ”Submarinul Galben”, surpriză mare cu bavarezii
”Submarinul Galben” a deschis scorul din primele minute ale partidei, în minutul 8, când Dani Parejo i-a pasat în interiorul careului lui Danjuma care nu i-a dat nicio șansă lui Manuel Neuer.
Bavarezii au avut o ocazie bună în minutul 23, când Kimmich a șutat din afara careului, însă pe lângă poartă.
Spaniolii au reușit să trimită din nou balonul în poarta lui Neuer în minutul 41, când Coquelin a avut o execuție splendidă la o centrare, iar mingea a aterizat în plasă. Reușita a fost însă anulată pe motiv de ofsaid.
După pauză, bavarezii au fost mai periculoși la poarta lui Rulli. Gnabry a șutat spre poarta argentinianului, iar Muller a încercat să devieze balonul, însă acesta a trecut pe lângă poartă.
Gerard Moreno putea înscrie în minutul 53, când Gerard Moreno a șutat superb de la distanță direct în stâlpul lateral al porții lui Neuer.
Tot Villarreal a avut o șansă importantă în minutul 62. Același Gerard Moreno l-a surprins pe Neuer ieșit mult din poartă și a șutat din propria jumătate, însă pe lângă poartă.
Spaniolii își puteau dubla avantajul pe finalul partidei, în minutul 87, când Lo Celso l-a driblat în fața porții pe Upamecano și i-a pasat în lateral lui Pedraza care a șutat mult pe lângă poartă.
VIDEO Rezumat Villarreal - Bayern 1-0
Etichete: critici bayern , sferturi de finala champions league , video villareal-bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții