Barcelona și-a aflat sancțiunile după meciul cu PSG
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 19:09
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
UEFA a amendat-o pe Barcelona după incidentele provocate de suporteri la meciul tur cu PSG, câștigat 3-2 în sferturile Champions League.
Clubul catalan a primit o amendă totală în valoare de 32.000 de euro.
Barcelona, sancționată după meciul cu PSG
Barcelona a fost amendată pentru că suporterii au aprins materiale pirotehnice, au distrus scaune și au scandat insulte rasiste.
De asemenea, UEFA i-a interzis Barcelonei să vândă bilete pentru propriii fani la următorul meci din deplasare din Champions League.
Decizia interzicerii de a vinde bilete este, însă, cu suspendare pentru un an. Dacă suporterii Barcelonei vor ”călca pe bec” din nou, sancțiunea intră în vigoare.
Urmează sancțiunile și pentru meciul retur
La retur, Barcelona a fost învinsă cu 4-1 de PSG și a părăsit Champions League. Istvan Kovacs i-a eliminat pe Ronald Araujo și pe Xavi, iar UEFA va anunța zilele viitoare sancțiunile lor.
Ronald Araujo riscă între una și două etape de suspendare, în timp ce Xavi poate fi suspendat chiar trei runde.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții