Barcelona, primită cu termometrul la Napoli. Dacă era depistat cineva cu febră, nu mai ajungea la meci
25.02.2020, 09:31Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Epidemia de coronavirus, Covid-19 creează deja multă panică în Europa. Simţim acest lucru inclusiv în România, unde de două zile oficialităţile au început să ia primele măsuri şi chiar va avea loc o reuniune CSAT pe această temă.
Luni, jucătorii Barcelonei au fost luaţi şi ei prin surprindere de modul în care au fost primiţi în Italia, acolo unde nu au părăsit aeroportul din Napoli până nu i s-a luat temperatura fiecărui membru al delegaţiei.
Messi se află într-un moment excelent, după sâmbătă ce a marcat patru goluri în Barcelona-Eibar 5-0.
Jucătorii Barcelonei, testaţi cu termometrul
Napoli-Barcelona, în optimile Ligii Campionilor, se va disputa diseară, de la ora 22:00, şi va fi în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro. De asemenea, partida poate fi urmărită şi în aplicaţia Digi Online.
În Italia, numărul morţilor determinat de Covid-19 ajunsese la 6 luni seară, iar mai multe oraşe au fost băgate în carantină. Este motivul pentru care pe aeroportul Capodichino a fost aplicată această măsură tuturor, inclusiv spaniolilor.
Lombardia este regiunea cea mai afectată, iar guvernul şi autorităţile locale au decis carantina pentru mai multe oraşe, au fost anulate evenimente sportive, inclusiv din Serie A, iar unele dintre ele, cum sunt Inter-Ludogorets şi Juventus-Inter se vor disputa cu porţile închise.
Dacă vreun jucător de la Barcelona avea febră, nu mai ajungea la meci
Dacă în urma controlului în care li s-a luat temperatura ar fi fost depistat pe cineva cu febră, ar fi fost băgat în carantină.
La Napoli, toată lumea vrea să-l vadă pe Leo, considerat de fani singurul de acelaşi calibru cu idolul lor, Maradona, motiv pentru care biletele s-au epuizat în doar câteva ore după tragerea la sorţi a „optimilor” Ligii.
Napoli - Barcelona, 22:00, Digi Sport 1
„San Paolo scrie istoria fotbalului!”, prefaţează vicecampioana Italiei, pe contul de Twitter, prima vizită a „Puricelui” în templul marelui Diego.
Messi pare şi el încântat că va juca în faţa focoşilor suporteri de pe San Paolo. ”De mult timp doream să joc pe acest stadion, va fi o experienţă foarte frumoasă, pentru că lumea e tare pasionată aici. Îi cunosc pe napoletani şi iubirea lor nebună pentru fotbal, iar Lavezzi mi-a povestit multe lucruri şi abia aştept să joc pe San Paolo”, a comentat Messi.
Din cauza epidemiei de coronavirus, care a făcut deja 6 victime în Peninsulă, toate partidele rundei a 26-a riscă să aibă aceeaşi soartă, inclusiv marele Juventus-Inter, programat duminică seară la Torino! Foarte probabil, toate partidele din zonele afectate de epidemie vor avea loc cu porţile închise.
Etichete: barcelona , leo messi , optimi liga campionilor , napoli barcelona , barcelona coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții