Barcelona, ironizată de AS Monaco, după ce catalanii au luat bătaie de la francezi a doua oară într-o lună
articol scris de Digi Sport20.09.2024, 08:05
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
AS Monaco a produs una dintre surprizele serii și a învins-o pe Barcelona în prima etapă de UEFA Champions League, scor 2-1.
De precizat că Eric Garcia a primit cartonașul roșu încă din minutul 11 al partidei, astfel că misiunea catalanilor de a scoate un rezultat pozitiv devenise din ce în ce mai grea.
Akliouche a deschis scorul în urma unei incursiuni de excepție, iar Lamine Yamal a egalat situația pe tabelă în minutul 28, după o fază excelentă. Ulterior, Ilenikhena, intrat în minutul 59 pe teren, a dat lovitura în minutul 71 și a obținut toate cele trei puncte pentru monegasci.
AS Monaco, după ce a învins-o pe Barcelona: ”O altă zi la birou”
Pe 12 august, cele două au fost adversare și în trofeul Joan Gamper. Meciul dintre cele două a avut loc în Catalonia, iar francezii s-au impus cu un neverosimil 3-0, prin golurile înscrise de Camara, Embolo și Mawissa Elebi.
Cu câteva ore înainte de startul partidei din Champions League, pe contul oficial al celor de la AS Monaco a apărut postarea: ”Știm cu toții ce s-a întâmplat ultima oară când am jucat împotriva Barcelonei, nu?”.
La scurt timp după ce trupa lui Adolf Hutter a obținut victoria în cea mai importantă competiție intercluburi, francezii au postat: ”Ei bine, o altă zi la birou”.
Well, well, well, another day at the office 🤷♂️ https://t.co/Hj4JBsvmoc
— AS Monaco EN (@AS_Monaco_EN) September 19, 2024
În urma acestui rezultat, Monaco a urcat pe locul 12 în clasament, în timp ce Barcelona a rămas pe 23.
VIDEO cu rezumatul meciului AS Monaco - Barcelona 2-1
Hansi Flick: ”Am avut câteva ocazii, dar ei au meritat să câștige”
”Da, jocul s-a schimbat complet (n.r. după eliminarea lui Eric Garcia). Am încercat tot timpul, ne-am apărat cu pasiune. Am făcut unele greșeli, dar am încercat să marcăm goluri. Am avut câteva ocazii, dar ei au meritat să câștige.
Am pierdut, ok, le-am spus asta jucătorilor, dar acum trebuie să revenim mai puternici, să ne recuperăm pentru meciul de duminică. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun și să luptăm pentru echipă. Am pierdut acest meci, dar vom continua să luptăm.
Au fost foarte buni. E normal, pentru că sunt foarte rapizi și am încercat să ne apărăm. Au meritat să câștige”, a declarat Hansi Flick, citat de Marca.
Etichete: as monaco - barcelona , video as monaco - barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții