Foto Bannerul afișat de fanii lui Bayern pe terenul lui City a făcut înconjurul lumii
articol scris de Digi Sport12.04.2023, 09:21
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Manchester City a câștigat la scor de neprezentare prima manșă a sferturilor de finală din UEFA Champions League, 3-0 cu Bayern Munchen, și pare cu un pas în semifinalele competiției, transmisă în direct la Digi Sport.
Bannerul afișat de fanii lui Bayern pe terenul lui City care a făcut înconjurul lumii
Fanii bavarezilor, care au fost în număr destul de mare în tribunele lui Etihad Stadium, au avut parte de o seară de coșmar, de o umilință, dar s-au bucurat de aprecierea lumii întregi după ce au afișat un banner al cărui mesaj s-a viralizat în timp record.
Fanii lui Bayern Munchen au cerut familiilor Glazer și Sheikh Mansour – proprietarii lui Manchester United, respectiv ai lui Manchester City – să părăsească fotbalul.
"Glazers, Sheikh Mansour, all autocrats out. Football belongs to the people”, a fost un banner afișat în sectorul în care au stat suporterii echipei din Munchen.
Mesajul susținătorilor lui Bayern, ”Glazers, Sheikh Mansour, toți autocrații afară! Fotbalul aparține poporului”, a provocat foarte multe comentarii pozitive la adresa germanilor. ”Respect imens pentru fanii lui Bayern”.
”Fanii lui Bayern au transmis un mesaj clar pe Etihad”
”Cele două cluburi de renume care au cerut plecarea familiei Glazers din fotbal”
https://twitter.com/StokeyyG2/status/1645891752035774464
Manchester City n-a avut nicio problemă cu Bayern Munchen, în prima manșă din sferturile de finală Champions League. "Cetățenii" s-au impus cu 3-0, după un meci de calitate, cu goluri frumoase și ocazii pe bandă rulantă.
Meciul a început cu emoții pentru portarul lui Bayern, care a fost cât pe ce să se facă de râs în fața lui Haaland. Bayern a avut prima ocazie în minutul 26, prin Musiala, însă cei care au marcat au fost "cetățenii", prin șutul superb al lui Rodri.
A urmat o ocazie bună a lui City, când Gundogan nu l-a putut bate pe Sommer. Prima repriză s-a încheiat cu ocazia lui Bayern, prin Sane, iar partea secundă a început cu un forcing incredibil al bavarezilor, iar Sane a avut trei ocazii în 9 minute, numai că s-au lovit de paradele lui Ederson, cu destule emoții.
Manchester City - Bayern 3-0.
Apoi De Ligt și Ake nu au avut noroc în aceeași fază din minutul 55. City a început să joace parcă alt fotbal din minutul 57, când a avut două ocazii la interval de câteva secunde, prin Ake și Ruben Dias, însă același Sommer a fost la post.
Trupa lui Guardiola a marcat apoi în minutul 70, când Haaland a fost la serviciu, iar Bernardo Silva, la finalizare. Campionul mondial Julian Alvarez a avut o ocazie imensă, dar același elvețian din poarta lui Bayern a parat spectaculos.
Golgheterul Erling Haaland nu putea încheia meciul fără să marcheze, așa că a făcut-o în minutul 76, din pasa lui Stones. Până la final, bavarezii nu au mai contat în joc, iar City a mai avut două oportunități, prin Alvarez și Rodri, iar Manchester City - Bayern s-a terminat 3-0.
VIDEO cu rezumatul partidei Manchester City - Bayern 3-0
Etichete: manchester city , bayern , manchester city bayern 3-0 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții