”Atenție, Real Madrid! Ne stai în drum”. Pep Guardiola a făcut spectacol la conferința de presă
articol scris de Digi Sport11.06.2023, 11:24
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Manchester City a cucerit primul trofeu UEFA Champions League din istorie, după ce a învins-o pe Inter în finala de la Istanbul, scor 1-0.
Pep Guardiola: ”Real Madrid, venim după tine!”
”Cetățenii”, cu Pep Guardiola la cârmă, au cucerit în sezonul 2022/2023 titlul în Premier League, Cupa Angliei și UCL. Mai impresionant este faptul că nu e prima data când antrenorul iberic reușește acest lucru.
Spaniolul a mai reușit aceeași performanță și în sezonul 2008/2009, atunci când era antrenorul Barcelonei. Niciun alt tehnician nu a mai realizat acest lucru de două ori în cariera sa, astfel că Guardiola a devenit unic în istoria fotbalului.
La conferința de presă de la finalul jocului cu Inter, Pep Guardiola a oferit o declarație spumoasă: ”Atenție, Real Madrid! Suntem la 13 trofee UCL în urmă, dar venim după tine. Ne stai în drum! Dacă adormi un pic, te vom prinde”, a spus antrenorul lui City, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
VIDEO Rezumat Manchester City - Inter 1-0
Pep Guardiola i-a făcut pe toți să râdă, după ce a cucerit Champions League cu Manchester City
La unul dintre interviurile acordate după meci, Guardiola a primit o întrebare retorică din partea unui fotbalist legendar, în contextul în care spaniolul a câștigat de 5 ori titlul cu Manchester City și o singură dată trofeul UCL.
"Ce a fost mai greu de câștigat, Premier League sau Champions League?", a fost întrebarea primită din partea lui Jamie Carragher, fost fundaș la Liverpool și naționala Angliei.
"Păi, sunt un maestru în câștigarea Premier League!", a răspuns Guardiola, moment în care cei de la masă au izbucnit în râs.
Galerie Foto
Etichete: manchester city , pep guardiola , antrenor manchester city , manchester city inter , declaratie guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții