Galerie Foto Așa a fost primit Mircea Lucescu în Spania! Ore decisive pentru Dinamo Kiev, înaintea meciului cu Barcelona
articol scris de Digi Sport03.11.2020, 16:19
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Lotul lui Dinamo Kiev, condus de Mircea Lucescu, a sosit în această dimineață la Barcelona, înaintea partidei din grupele Ligii Campionilor.
Ajunsă cu doar 13 jucători din prima echipă la Barcelona, din cauza numeroaselor cazuri de COVID-19, Dinamo Kiev a fost nevoită să efectueze o nouă testarea pe tărâm catalan. În cazul în care vor apărea alte rezultate pozitive, partida ar putea fi amânată.
Galerie Foto
Pe lângă testarea COVID-19, Mircea Lucescu și-a găsit timp să citească ziarele din Spania și a fost întâmpinat cu căldură pe aeroport, acolo unde i s-au solicitat fotografii.
Situație delicată pentru Dinamo Kiev, înaintea meciului cu Barcelona
Formația antrenată de Mircea Lucescu a sosit la Barcelona cu doar 13 jucători din prima echipă, din cauza numeroaselor cazuri de COVID-19, astfel că Dinamo Kiev a fost nevoită să efectueze o nouă testare în această dimineață.
Situația de la echipa lui "Il Luce" este la limită, având în vedere că protocolul UEFA obligă cluburile să aibă cel puțin 13 jucători valizi, dintre care un portar, pentru a disputa partidele. În cazul în care vor apărea noi rezultate pozitive la Dinamo Kiev, partida cu Barcelona ar putea fi amânată.
Ronald Koeman, antrenorul Barcelonei, a fost întrebat la conferința de presă premergătoare jocului despre situația dificilă a adversarilor de mâine.
"Am discutat și știu că Dinamo are probleme din cauza COVID-19. Au fost testați în această dimineață și așteaptă rezultatele după-amiază. Eu sper să jucăm.
Pandemia ne influențează viețile. Dinamo poate va avea probleme, dar am văzut-o pe Șahtior, care a învins-o pe Real Madrid", a spus Koeman, potrivit Mundo Deportivo.
După două runde disputate în grupa G din Liga Campionilor, Barcelona are șase puncte, fiind urmată de Juventus (3p). Pe ultimele două poziții se află Dinamo Kiev și Ferencvaros, ambele cu câte un punct.
Etichete: barcelona , liga campionilor , mircea lucescu , dinamo kiev , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții