Arestări la finala UEFA Champions League. Câți suporteri au fost răniți în haosul de la porțile de acces
articol scris de Digi Sport29.05.2022, 13:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Finala UEFA Champions League, Liverpool - Real Madrid 0-1, a început cu 36 de minute mai târziu, din cauza incidentelor de la porțile de acces.
Mai mulți suporteri ai lui Liverpool au venit cu bilete contrafăcute și accesul le-a fost, evident, refuzat, ceea ce a dus la crearea unor cozi imense, iar alți fani au încercat să intre în stadion fără tichet, sărind gardurile.
68 de suporteri, arestați la finala UEFA Champions League
Forțele de ordine au încercat să-i stopeze pe suporterii agresivi și au folosit gaze lacrimogene, ceea ce a dus, potrivit Gazzetta dello Sport, rănirea ușoară a 238 de persoane.
Unii dintre suporterii care au provocat haosul de la ”Stade de France” au fost arestați. Sursa citată anterior scrie că 68 de fani au fost reținuți de Poliție.
Pe gazonul stadionului din Paris, Liverpool a fost echipa mai periculoasă, însă Real Madrid a marcat o dată, prin Vinicius, în minutul 59, gol care a fost suficient pentru cucerirea celui de-al 14-lea trofeu al UEFA Champions League din istorie.
Liverpool rămâne cu două trofee în acest sezon
Liverpool, în schimb, rămâne cu șase Ligi ale Campionilor în palmares și cu două trofee, Cupa Ligii Angliei și Cupa Ligii, cucerite în acest sezon.
Formația lui Jurgen Klopp a fost în cursă și pentru câștigarea Premier League, competiție care va fi trasmisă în direct la Digi Sport din sezonul următor, dar titlul a ajuns la Manchester City, grație victoriei cu Aston Villa din ultima etapă.
Etichete: finala champions league , liverpool real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții