Andre Onana nu a avut niciun dubiu la flash-interviu, după ce a apărat un penalty chiar la ultima fază a meciului
articol scris de Digi Sport25.10.2023, 08:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Andre Onana (27 de ani) a fost titular pentru Manchester United în meciul contra celor de la Copenhaga, scor 1-0, din cadrul etapei a treia a grupelor Champions League.
După ce "Diavolii Roșii" au deschis scorul abia în minutul 72, prin Harry Maguire, oaspeții au primit penalty chiar la ultima fază a meciului, în urma unei greșeli comise de Scott McTominay. Însă, portarul lui Manchester United, des criticat pentru evoluțiile sale de după transferul de la Inter, a reușit să pareze execuția lui Jordan Larsson, nimeni altul decât fiul legendarului Henrik Larsson.
Andre Onana, fericit după ce a fost eroul lui Manchester United
La flash-interviul de după meci, camerunezul dintre buturile lui Manchester United a rămas cu picioarele pe pământ și a declarat că intervenția sa de două puncte nu a reprezentat nimic ieșit din comun.
"Doar mi-am făcut treaba. A trebuit s-o fac pentru ca noi să câștigăm, să obținem victoria în fața unui adversar foarte dificil. Am făcut un meci grozav.
A fost un gol frumos din partea lui Harry și sunt foarte fericit cu rezultatul, trebuie să o ținem tot așa.
Suntem Manchester United, un club foarte mare cu jucători foarte buni. Așa că e doar o chestiune de timp și vom trece peste această perioadă", a spus Onana, conform presei britanice.
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester United - Copenhaga 1-0:
Etichete: penalty , manchester united , copenhaga , andre onana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții