Accidentările îi dau bătăi de cap lui Carlo Ancelotti înaintea meciului cu Manchester City. Lotul deplasat în Anglia
articol scris de Digi Sport25.04.2022, 15:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Real Madrid o va întâlni pe Manchester City, în deplasare, marți, în prima manșă a semifinalelor din UEFA Champions League.
Partida de pe Etihad va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1 de la ora 22:00, pe siteul digisport.ro și în aplicația Digi Sport de către abonații RCS-RDS. Meciul cintre cele două formații va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs (37 de ani).
David Alaba și Casemiro, în dubii pentru partida cu Manchester City
Accidentările îi dau bătăi de cap lui Carlo Ancelotti (62 de ani), antrenorul celor de la Real Madrid, înaintea confruntării de pe Etihad. Cele mai importante nume din lotul celor de la Real Madrid care sunt în dubii pentru partida cu Manchester City sunt David Alaba și Casemiro.
David Alaba, fundașul pe care Ancelotti a mizat în acest sezon, a simțit mai multe contracturi la aductori în meciul de campionat jucat împotriva celor de la Osauna, scor 3-1, iar acest aspect îl pune în dificultate pe Carlo Ancelotti.
De asemenea, despre Casemiro, mijlocaș de bază în echipa celor de la Real Madrid, nu se știe încă dacă va fi folosit, după ce s-a accidentat la antrenamentul de marțea trecută al ”galacticilor”.
Pentru acest joc a fost recuperat Ferland Mendy, fundașul stânga al trupei blanco, potrivit celor de la Marca. Absenți pentru partida de pe Etihad vor fi Mariano Diaz, Luka Jovic, și Eden Hazard.
Rămâne de văzut dacă David Alaba și Casemiro vor fi apți la ora jocului de marți.
Lotul celor de la Real Madrid pentru meciul cu Manchester City
Portari: Thibaut Courtois, Andriy Lunin, Toni Fuidias
Fundași: Dani Carvajal, Eder Militao, David Alaba, Jesus Vallejo, Nacho Fernandez, Marcelo, Ferland Mendy
Mijlocași: Toni Kroos, Luka Modric, Casemiro, Fede Valverde, Lucas Vazquez, Dani Ceballos, Isco, Eduardo Camavinga
Atacanți: Karim Benzema, Marco Asensio, Gareth Bale, Vinicius Junior, Rodrygo Goes
Etichete: manchester city , real madrid , carlo ancelotti , david alaba , casemiro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții