A venit replica lui Casemiro, după ce Mohamed Salah a spus că își dorește să joace cu Real Madrid în finala UCL
articol scris de Digi Sport05.05.2022, 18:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid s-a calificat miercuri seară în finala Champions League, după succesul de pe teren propriu contra celor de la Manchester City, scor 3-1 (6-5 la general).
Campioana Spaniei o va înfrunta pe Liverpool, într-o reeditare a finalei din 2018, câștigată de Real Madrid cu 3-1. Înainte ca "albii" să ajungă în ultimul act al ediției actuale, Mohamed Salah a recunoscut că își dorește să joace împotriva formației de pe Santiago Bernabeu.
Replica lui Casemiro pentru Mohamed Salah
Asta deoarece atacantul de 29 de ani nu a apucat să evolueze decât jumătate de oră în meciul de acum aproximativ 4 ani, deoarece a fost accidentat la umăr de Sergio Ramos (36 de ani).
La finalul meciului cu City, Casemiro (30 de ani) a comentat vorbele egipteanului și a reamintit episodul în urma căruia Salah a ieșit de pe teren, forțat de împrejurări.
"Toată lumea poate să aleagă ce vrea. Poate că a făcut-o din cauza accidentării din trecut. Dar acum este o altă finală, se va scrie o altă istorie, suntem conștienți de asta și știm că ne va fi dificil", a declarat Casemiro.
Mohamed Salah, gata de duelul cu Real Madrid din finala Champions League
Mohamed Salah a postat un mesaj după ce Real Madrid s-a calificat în finala Champions League, acolo unde urmează să dea piept cu Liverpool.
Atacantul englezilor i-a amenințat pe "galactici", asta după ce a anunțat împrealabil că-și dorește revanșa după episodul 2018.
"Avem o revanșă de luat" a fost mesajul scurt al lui Mohamed Salah postat pe Twitter.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Manchester City 3-1:
Etichete: liverpool , real madrid , casemiro , mohamed salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții