Cele două variante pe care Real Madrid i le-a "pus pe masă" lui Raul Gonzalez
articol scris de Digi Sport10.10.2024, 21:09
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Raul Gonzalez (47 de ani), unul dintre cei mai mari atacanți spanioli din istorie și un adevărat simbol pentru Real Madrid, va pleca de la cârma juniorilor de pe Bernabeu la finalul acestui sezon.
După retragere, Raul și-a început cariera de antrenor în 2018, la copiii lui Real Madrid. Apoi a trecut la U18, iar în prezent antrenează la Castilla, echipa a doua sau cea de juniori.
Raul Gonzalez poate ajunge în staff-ul tehnic al lui Carlo Ancelotti
Raul se va despărți de Real Madrid Castilla la sfârșitul actualului sezon. Decizia a fost deja luată și comunicată, iar succesorul său în funcție va fi Alvaro Arbeloa (41 de ani), actualul antrenor al echipei U19.
Chiar dacă își va încheia aventura la cârma juniorilor, intenția clubului este de a continua să se bazeze pe serviciile sale, astfel că pentru fostul fotbalist ar exista alte două variante în cadrul clubului.
Prima ar fi ca Raul să se alăture staff-ului tehnic al primei echipe, datorită relației excelente pe care o are cu Carlo Ancelotti și asistenții săi, iar cea de a doua ar fi o poziție în cadrul Academiei de tineret, dar una de birou, departe de gazon. Decizia încă nu a fost luată, iar fostul fotbalist se concentrează pe finalul mandatului său.
Raul nu a încetat să primească oferte în ultimii ani pentru a părăsi Madridul și a face saltul către seniori, însă antrenorul se simte apreciat de club și a decis să rămână.
- Raul a bifat 741 de partide în tricoul Realului, în care a marcat 323 de goluri și a oferit 133 de pase decisive.
Schalke 04 vrea să îl pună antrenor principal pe Raul
Potrivit presei spaniole, cei de la Schalke 04 au luat în considerare varianta de a-l aduce pe Raul la cârma echipei pentru a-și salva sezonul.
Numele Raul nu a fost ales la întâmplare. Spaniolul a jucat pe finalul carierei pentru nemți, în perioada 2010-2012, și a reușit 40 de goluri și 21 de assisturi în 98 de meciuri.
Cândva echipă care se bătea la titlu în Germania, Schalke 04 a ajuns de câțiva ani să se zbată în eșaloanele inferioare.
Prima retrogradare după multă vreme a venit în 2021, dar a reușit să promoveze imediat după. Însă, în 2023 a retrogradat iar și n-a mai repetat istoria.
Acum, Schalke 04 se află la al doilea sezon consecutiv în Zweite Bundesliga, dar pe locul 16, cu o victorie, o remiză și patru înfrângeri!
Etichete: real madrid , raul gonzalez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții