”Cea mai frumoasă senzație!” Schumacher, antrenorul Rapidului, entuziasmat de atmosferă
14.04.2018, 23:02SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO Steaua - Rapid 1-3. Partida din etapa a 23-a din Liga 4, regiunea București, care s-a disputat pe ”Arena Națională”, și care a fost marcată de violențele cauzate de huliganii din galerii, a avut și momente frumoase. Cu acele clipe vrea să rămână în memorie Constantin Schumacher, antrenorul celor de la Academia.
"E o atmosferă incredibilă, m-am simțit extraordinar, cea mai frumoasă senzație pe care am trăit-o ca antrenor. Felicit tot staff-ul care e lângă mine și sper ca de acum încolo oamenii care sunt lângă noi să își dea seama că noi ducem mai departe tradiția Rapidului.
Sper să vină oameni care văd în noi dorința și un Rapid care dorește să renască din cenușă. E păcat ca echipele de tradiție să rămână în eșaloanele inferioare", a spus Constantin Schumacher, la flash-interviul acordat după meci în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Fostul mijlocaș al Rapidului nu este extrem de entuziasmat după această victorie și în continuare se gândește doar la promovare.
”Un meci foarte greu, o atmosferă superbă. Sunt bucuros că o echipă de tradiție din Liga 4, Rapid București, și Steaua au reușit să adune atâția oameni în tribune. Felicit suporterii care au venit din toate colțurile țării.
Felicit jucătorii mei, care au dat dovadă de cartacter, au muncit și au alergat pentru un rezultat care ne-a bucurat. Sper că noi vom fi echipa care va promova. Am dovedit că suntem o echipă bună, am jucat ce ne-am dorit, mai ales în repriza a doua”, a mai spus antrenorul celor de la Academia Rapid, pentru Digi Sport.
Etichete: steaua , rapid , schumacher , incidente steaua rapid , rapid schumacher
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții