Ce surpriză! Xavi ar putea antrena un club uriaș al Europei, după ce va pleca de la Barcelona
articol scris de Digi Sport22.04.2024, 10:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În iarnă, Xavi (44 de ani) a anunțat că va pleca de la Barcelona la sfârșitul sezonului, iar spaniolul nu pare că vrea să se răzgândească, în ciuda insistențelor lui Joan Laporta.
Recent, fostul mare mijlocaș al Barcelonei a afirmat că vrea să-și ia un an de pauză, deoarece a îndurat prea multă presiune în perioada petrecută ca antrenor în Catalonia. Totuși, acesta ar putea primi o ofertă neașteptată.
Xavi ar fi dorit de AC Milan, care se desparte de Pioli la finalul sezonului
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, AC Milan ar urma să se despartă de Stefano Pioli la finalul sezonului, după un an dezamăgitor. Pe plan intern, gruparea italiană ocupă poziția secundă, la 14 puncte de Inter și a fost eliminată și din Cupa Italiei, în sferturi, de către Atalanta. Nici pe plan european lucrurile nu au stat bine pentru Milan, întrucât au terminat pe locul 3 în grupa de UCL, iar apoi a fost eliminată în sferturile Europa League de către AS Roma.
Potrivit celor de la Fichajes, Xavi ar fi unul dintre candidații pentru a-l înlocui pe Pioli la vară. Numele lui Xavi a fost menționat frecvent de mai multe surse, inclusiv Gazzetta dello Sport și Sky Sport Italia, ca opțiune de luat în calcul pentru AC Milan.
Zlatan Ibrahimovic, care are un rol consultativ în cadrul clubului, ar fi în favoarea numirii lui Xavi pe banca tehnică a echipei. Alegerea următorului antrenor este crucială pentru viitorul echipei, iar Xavi devine unul dintre cele mai proeminente nume de pe lista scurtă a celor de la AC Milan.
- AC Milan este unul dintre cele mai mari cluburi ale Europei. Italienii au în palmares, printre altele, 7 trofee UCL, 19 titluri de campion și 5 Cupe ale Italiei.
Xavi este dorit și de Ajax
Actualul antrenor de la Ajax, John van't Schip, a anunțat că va părăsi cursul pe 30 iunie. Olandezul a preluat echipa în octombrie, după demiterea lui Maurice Steijn și a lui Hedwiges Maduro, de scurtă durată, ca antrenor interimar. În paralel, clubul l-a suspendat pe CEO-ul Alex Kroes pentru utilizarea informațiilor privilegiate.
Conducerea celor de la Ajax se gândește la cine va prelua echipa în vară, iar Xavi Hernandez este cap de listă, după cum susțin spaniolii de la Sport.
Clubul din Amsterdam apreciază faptul că Xavi mizează foarte mult pe jucătorii tineri. Pe lângă acest lucru, conducerea olandeză prețuiește profilul spaniolului, un iubitor al jocului și fotbalului de posesie.
Etichete: ac milan , barcelona , xavi , stefano pioli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții