Ce se întâmplă cu fotbalistul care a intrat în depresie după ce a vrut să-i facă o surpriză soției și a mers mai repede acasă
articol scris de Digi Sport06.04.2024, 16:44
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Josip Ilicic (36 de ani) a jucat nu mai puțin de 12 ani în Serie A, însă în 2020 a intrat într-o depresie severă, după ce a încercat să-i facă o surpriză soției sale Tina Polovina.
Josip Ilicic și-a revenit după depresia în care a căzut în 2020
Galerie Foto
Internaționalul sloven a ajuns în fotbalul italian în 2010, când Palermo îl transfera de la Maribor. Apoi a mai jucat la Fiorentina și la Atalanta. În tricoul bergamascilor, Ilicic a marcat patru goluri într-un meci din Champions League contra Valenciei și, imediat, a plecat în Slovenia pentru a o surprinde pe soția sa.
Se întâmpla în 2020, în plină pandemie, iar Tina Polovina era în izolare. Ilicic a călătorit în țara natală fără să anunțe, însă și-a găsit soția în brațele altui bărbat, informa la acea vreme presa internațională. Depresia s-a instalat rapid, iar cariera sa a fost pe punctul de a se încheia.
În vara anului 2022, Ilicic s-a întors la Maribor, echipa sa de suflet. Chiar dacă nu era deloc pus la punct cu condiția fizică, slovenii au avut încredere în el, iar fotbalistul i-a răsplătit. În acest sezon, Josip Ilicic a punctat de 8 ori și a reușit 6 assist-uri în cele 28 de apariții, iar Maribor ocupă locul 3 și are mari șanse să participe în ediția următoare a preliminariilor Conference League.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Ilicic, conform Transfermarkt.
- 16 goluri în 80 de selecții a adunat Josip Ilicic la naționala Sloveniei.
- 339 de meciuri, 96 de goluri și 66 de pase decisive a adunat Ilicic în Serie A.
Etichete: maribor , josip ilicic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții