Ce s-a ales de fotbalistul care l-a impresionat până și pe Messi la academia Barcelonei: "Puteam să fac orice făcea el!"
articol scris de Digi Sport21.01.2022, 11:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lionel Messi (34 de ani) a câștigat la finalul anului trecut al șaptelea Balon de Aur, iar mulți fani ai fotbalului îl consideră cel mai bun din istoria "sportului rege", deși a adunat și destui contestatari.
Chiar și așa, din când în când apar unele voci care sunt convinse de faptul că, dacă ar fi avut mai mult noroc, ar fi putut să ajungă la fel de bun ca superstarul lui PSG.
Povestea lui Mkhanyeseli Siwahla, fotbalistul care "l-a impresionat" pe Lionel Messi la academia Barcelonei
Unul dintre fotbaliștii de acest gen este Mkhanyeseli Siwahla (33 de ani), retras din activitate în primăvara lui 2019 din eșaloanele inferioare poloneze, mai exact de la KS Proch Pionki.
Sud-africanul și-a făcut junioratul la academia lui Ajax din Cape Town, Africa de Sud, iar când avea în jur de 14 ani a dat probe pentru La Masia, celebra academie a Barcelonei.
Siwahla a povestit recent că, în cele două săptămâni, a fost coleg cu Messi, iar argentinianul ar fi rămas impresionat de calitățile sale. Mijlocaș dreapta la bază, fostul fotbalist povestește că putea să facă orice făcea și "Puricele", însă nu a prins un transfer definitiv din motive necunoscute până în ziua de azi.
"M-am antrenat cu juniorii Barcelonei, iar Lionel Messi era acolo. Messi încă era junior atunci, prin 2002, 2003. Când am ajuns acolo, nu știam nimic despre el, dar lumea m-a informat, deoarece era jucătorul-vedetă și aproape totul se învârtea în jurul lui. Îl văd acum și îmi spun că am împărțit vestiarul cu tipul ăsta, dar a rămas ceva în mine și știu că lumea n-o să mă creadă.
Adevărul este că am jucat cu el două-trei săptămâni. Am mers la un turneu din Germania, dar când m-am întors nu s-a materializat nimic. În acele meciuri și la antrenamente, Messi era foarte impresionat de ce făceam. De cele mai multe ori nici nu îmi cerea mingea, pentru că știa că o să i-o pasez. Uneori, țipa la alți colegi când nu primea mingea, dar când o aveam eu, știa că o să îl servesc și nu avea nicio problemă cu mine.
Puteam să fac orice făcea el, cum ar fi să driblez jucători sau să pasez altora. Mă bucur pentru el și am amintiri plăcute din perioada în care am jucat alături de el. Ar fi trebuit să fiu fotbalist la Barcelona, chiar și cei de la Ajax Cape Town știu asta, dar nu știu ce s-a întâmplat. N-o iau personal, pentru că nu a fost să fie. Nu vreau să spun că cineva anume mi-a blocat transferul. Spun că Dumnezeu a avut alte planuri pentru mine", a povestit fostul fotbalist, conform businesslive.
Cum arată cariera de 15 ani a lui Mkhanyeseli Siwahla
Siwahla a fost promovat de la juniorii lui Ajax Cape Town în vara lui 2004, iar peste 5 ani s-a transferat la Bloemfontein Celtic, o altă echipă din campionatul Africii de Sud.
După doar 6 luni, fotbalistul s-a întors la clubul care l-a lansat în fotbalul mare, însă nu a mai stat decât un an. După ce a schimbat mai multe cluburi în țara sa natală, Siwahla a jucat doi ani în Botswana, la Centre Chiefs.
În 2017, a făcut pasul către fotbalul european, ajungând la KS Proch Pionki, echipă dintr-un eșalon inferior polonez. Siwahla a încercat apoi și campionatul Slovaciei, însă a stat doar un an la Partizan Bardejov și apoi s-a întors în Polonia, la același club, de unde s-a retras în primăvara lui 2019.
- 7 goluri și 11 assist-uri a reușit Mkhanyeseli Siwahla în cele 104 meciuri jucate ca profesionist.
Etichete: barcelona , messi , lionel messi , la masia , mkhanyiseli siwahla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții