Exclusiv Ce a spus Gică Popescu atunci când a auzit de interesul lui Galatasaray pentru Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport24.01.2023, 21:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă nu a mai jucat din 22 ianuarie la Rangers, din cauza unei accidentări, Ianis Hagi (24 de ani) ar putea schimba echipa, pentru că este dorit de Galatasaray.
Gică Popescu: "Ar fi un lucru senzațional să meargă Ianis la echipa unde tatăl lui a făcut istorie"
Potrivit turcilor de la Karar, trupa de pe Ali Sami Yen îl dorește cu insistență pe Ianis, pentru care pregătește o ofertă.
Președintele de la Farul Constanța, Gică Popescu, a rămas surprins când a auzit vestea, mai ales că antrenorul lui Galatasaray este fostul său coleg, Okan Buruk. Și chiar el îl vrea neapărat.
"Okan? Nu știu să se vorbească de Ianis la Galatasaray, dar ar fi un lucru senzațional să meargă Ianis la echipa unde tatăl lui a făcut istorie. Eu cred că pe Ianis îl interesează acum să revină pe teren.
A jucat 40 de minute într-un meci școală, a dat gol și pasă de gol, era foarte bucuros. Trebuie să reintre la Rangers, să-l prindă vara jucând, iar după aceea, vom vedea", a spus Gică Popescu, la Fotbal Club.
Ianis Hagi este născut la Istanbul.
Galatasaray, "gata să facă orice" pentru aducerea lui Ianis Hagi, deși și-a prelungit contractul cu Rangers
Conducerea lui Galatasaray a monitorizat cu atenție situația lui Ianis Hagi din ultima perioadă, a aflat că românul este foarte aproape de revenirea pe gazon și e ”gata să facă orice”, din punct de vedere financiar, pentru a-l transfera.
Suporterii ar fi, cu siguranță, încântați de această mutare, având în vedere că Gică Hagi este idol la Galatasaray.
Ianis Hagi joacă din ianuarie 2020 la Rangers, club care l-a cumpărat de la Genk pentru 3.5 milioane de euro.
Campion în Scoția, Ianis Hagi a marcat de 15 ori și a dat 21 de assist-uri în cele 85 de meciuri jucate pentru Rangers.
În luna decembrie, Ianis Hagi și-a prelungit contractul cu Rangers până în 2026.
Etichete: galatasaray , ianis hagi , gica popescu , transfer ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții