Caz bizar în Danemarca! Un ministru s-a oferit să joace la națională, după boicotul fotbaliștilor
05.09.2018, 21:48SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ministrul danez de Finanţe, Kristian Jensen, s-a oferit să joace pentru selecţionata de fotbal a ţării sale, care va trimite o echipă improvizată în următoarele două meciuri, amicalul de astăzi cu Slovacia şi întâlnirea de sâmbătă cu Ţara Galilor, din Liga Naţiunilor, informează Reuters.
Danemarca va alinia o formaţie improvizată după boicotul componenţilor primei reprezentative, ca urmare a neînţelegerilor cu federaţia (DBU) privind contractele de joc. Reprezentativa daneză va fi alcătuită din jucători de futsal şi fotbalişti ai unor echipe daneze de diviza a treia şi a patra.
"Mă prezint la datorie în slujba naţiunii ca un fundaş dreapta solid", a scris pe Twitter ministrul Kristian Jensen, 47 de ani.
Majoritatea componenţilor lotului Danemarcei pentru aceste două meciuri sunt fotbalişti amatori. Atacantul Anders Fonns, care are 30 de ani, lucrează uneori într-un depozit, iar portarul Larsen, 23 de ani, este vânzător de ziare.
Pe banca Danemarcei la aceste partide nu va fi selecţionerul Aage Hareide, ci fostul internaţional John Jensen, campion european în 1992, când a marcat în finala cu Germania (2-0).
"A trebuit să pornesc de la zero şi să întreb fiecare jucător cum îl cheamă şi pe ce post joacă", a declarat John Jensen într-o conferinţă de presă înaintea plecării spre Slovacia.
Danemarca a atins optimile de finală la Cupa Mondială 2018, eliminată la lovituri de departajare de Croaţia, viitoarea finalistă. Danemarca, acum pe locul 9 în clasamentul FIFA, a fost una din adversarele României în preliminariile Mondialului din Rusia.
Dacă Danemarca nu ar alinia echipe în meciurile cu Slovacia şi Ţara Galilor, federaţia ar risca o amendă drastică din partea UEFA şi ar putea fi exclusă de la EURO 2020.
Etichete: danemarca , uefa nations league , kristian jensen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții