Burleanu nu și-a respectat promisiunea în privința fanilor! Ce le-a transmis suporterilor în urmă cu 4 ani
22.03.2018, 20:34SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Invitat special la Fotbal Club, pe Digi Sport 1, Răzvan Burleanu, aflat în plină campanie electorală, a fost nevoit să recunoască faptul că nu și-a respectat una dintre promisiunile făcute în urmă cu 4 ani. Atunci, Burleanu a subliniat că FRF vrea să aibă un suporter în Comitetul Executiv, după modelul de la UEFA, însă planul nu a mai fost dus la îndeplinire, în cele din urmă.
"La fiecare 4 ani de zile, îmi doresc ca un reprezentant al suporterilor să fie ales în Comitetul Executiv", spunea Burleanu în 2014, la Digi Sport, într-o emisiune moderată de Vali Moraru.
"La nivel de UEFA există o comisie de reprezentare a suporterilor. Bineînţeles că ne dorim ca şi suporterii români să fie reprezentaţi. Acest subiect de a-şi asigura o personalitate juridică reprezintă un pas important. Am avut o întâlnire foarte importantă cu suporterii. Au fost cinci cluburi reprezentate şi m-au asigurat că vorbesc şi în numele celorlalţi. Am fost surprins plăcut că suporterii îşi doresc o nouă etapă, a dialogului", afirma șeful FRF, într-o conferință de presă, în urmă cu 4 ani.
Totuși, Burleanu nu s-a ținut de promisiune, după cum a recunoscut în emisiunea lui Radu Naum. "Încă nu am ales fanul, dar am modificat statutul", s-a apărat Burleanu, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.
Etichete: burleanu , burleanu suporteri , burleanu alegeri , burleanu federatie , burleanu lupescu , burleanu fani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții