Un ”poker” n-a fost suficient pentru Haaland! Dialog pe gazon cu Favre: ”Câte ai dat?”
articol scris de Digi Sport22.11.2020, 13:25
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Erling Haaland a reușit un nou meci excelent pentru Borussia Dortmund. Norvegianul a marcat de patru ori, contribuind într-o mare măsură în victorie, 5-2, cu Hertha Berlin.
La finalul jocului, Erling Haaland a transmis că, deși făcuse un meci aproape perfect, a fost deranjat de faptul că Lucien Favre l-a înlocuit în minutul 85 cu Youssoufa Moukoko, debutant în Bundesliga la 16 ani, și chiar i-a transmis asta antrenorului.
Erling Haaland, ”doar” patru goluri cu Hertha Berlin
”Sincer să fiu, după meci, Lucien Favre m-a întrebat câte goluri am marcat. Mi-a zis 'Câte ai dat? Ai dat trei?' și i-am răspuns 'Nu, patru. Doar patru, pentru că m-ai înlocuit'.” Eu sunt sincer, am fost puțin supărat pe el în momentul ăla, dar ăsta e fotbalul”, a declarat Erling Haaland.
După ”pokerul” reușit cu Hertha, Erling Haaland a ajuns la statistici aproape neverosimile în actuala stagiune. Atacantul a marcat, doar la echipa de club, 15 goluri în cele 12 meciuri jucate în toate competițiile. De asemenea, Haaland are și trei pase decisive, ceea ce înseamnă că a contribuit la înscrierea unui gol al lui Dortmund la fiecare 63 de minute jucate.
Datorită golurilor lui Erling Haaland, Borussia Dortmund este pe locul doi în Bundesliga, cu 18 puncte obținute în nouă runde, o lungime în spatele liderului Bayern Munchen.
VIDEO cu rezumatul meciului Hertha Berlin - Borussia Dortmund 2-5:
Etichete: lucien favre , erling haaland , hertha berlin borussia dortmund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții