Galerie Foto Un meci din Bundesliga, întrerupt după ce doi fani s-au legat de bară la nivelul gâtului! Ce mesaj au vrut să transmită
articol scris de Digi Sport10.04.2022, 22:29
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Meciul Eintracht Frankfurt – Freiburg din etapa a 29-a din Bundesliga a fost întrerupt, după ce doi activiști de mediu s-au legat la nivelul gâtului de bara uneia dintre porți.
La puțin timp după fluierul de start al jocului, cei doi oameni coborâți din tribune s-au atașat de buturile porții apărate de Kevin Trapp, portarul lui Eintracht Frankfurt, și nu au putut fi dezlegați decât după ce stewarzii au intervenit.
Galerie Foto
Meciul Eintracht Frankfurt - Freiburg, întrerupt după ce doi fani s-au legat de bară
Cei doi ”invadatori” au purtat tricouri pe care scria mesajul: “Ultima generaţie – Opriţi nebunia energiei fosile”. Ambii au fost escortați în afara terenului, în fluierăturile unora dintre spectatori, iar partida a continuat după aproximativ patru minute de pauză.
- Freiburg s-a impus pe terenul lui Eintracht Frankfurt, scor 2-1.
Nu este primul incident de acest gen petrecut în campionatele mari ale Europei în ultima perioadă. La jumătatea lunii martie, jocul dintre Everton și Newcastle din Premier League a fost întrerupt după ce un fan s-a legat în același mod de stâlpul uneia dintre porți.
Fanul englez a purtat de asemenea un tricou prin care a vrut să atragă atenția asupra impactului hidrocarburilor asupra mediului.
Etichete: eintracht frankfurt , suporter legat bara , activist mediu bundesliga , eintracht frankfurt freiburg , meci intrerupt bundesliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții