Sebastien Haller, operat la doar câteva zile după ce a fost diagnosticat cu cancer! Când ar putea reveni pe teren
articol scris de Digi Sport27.07.2022, 17:12
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Sebastien Haller, noul fotbalist al lui Borussia Dortmund, diagnosticat în această lună cu cancer testicular, va fi indisponibil cel puţin două luni după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, a anunţat miercuri clubul din Bundesliga, citat de Reuters.
Atacantul ivorian, în vârstă de 28 de ani, a fost operat săptămâna trecută după ce tumoarea a fost descoperită într-un cantonament, a declarat directorul sportiv al clubului, Sebastian Kehl, într-o conferinţă de presă.
Sebastien Haller, operat după ce a fost diagnosticat cu cancer
El a indicat că planurile de tratament sunt încă în discuţie şi nu a fost stabilită data la care Haller va reveni pe gazon. Atacantul născut în Franţa s-a transferat în această lună de la Ajax Amsterdam la Dortmund, cu care a semnat un contract pe patru ani.
"Sebastien a fost operat săptămâna trecută. Noi am cerut atunci răbdare. Terapia este în prezent în discuţie. Există mai multe opţiuni. Sebastien va lipsi câteva luni, iar odată ce vom putea fi mai precişi în privinţa acestui subiect, vom anunţa", a spus Kehl înainte ca Dortmund să înceapă vineri sezonul cu un meci împotriva lui 1860 Munchen, în primul tur al Cupei Germaniei.
Borussia miza pe prezenţa fizică şi pe golurile lui Haller pentru a pune capăt supremaţiei de un deceniu a lui Bayern Munchen în Bundesliga.
Kehl a spus că absenţa lui Haller va fi simţită, dar clubul se pregăteşte pentru mai multe scenarii. "Va lipsi două luni şi avem un program greu până în noiembrie, însă lotul nostru oferă opţiuni", a afirmat oficialul, potrivit Agerpres.
Etichete: borussia dortmund , sebastien haller , haller cancer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții