Sebastian Haller, primul meci jucat la 6 luni după ce a fost diagnosticat cu cancer și a suferit două operații
articol scris de Digi Sport10.01.2023, 23:52
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sebastian Haller (28 de ani) a jucat în primul meci la doar 6 luni de când a fost diagnosticat cu cancer testicular și a suferit două operații.
Sebastian Haller, primul meci jucat la 6 luni după ce a fost diagnosticat cu cancer și a suferit două operații
Atacantul ivorian de la Borussia Dortmund a evoluat în partida amicală cu Fortuna Düsseldorf, câştigată de Dortmund cu 5-1. Haller a intrat pe final și a bifat 15 minute pe teren.
El a fost aplaudat la intrarea pe teren.
Sebastian Haller rămâne optimist, chiar dacă a fost operat de două ori de cancer
Haller a spus că face tot posibilul pentru a fi în formă pentru meciul de acasă împotriva lui Augsburg, dar a spus că va asculta opinia echipei medicale.
"Când toată lumea va spune că pot juca, atunci voi juca. Dar bineînţeles că vreau să fiu pe teren în fiecare zi şi să joc din nou cât mai curând posibil", a precizat Haller.
Atacantul a revenit la antrenamentele echipei pe 3 ianuarie, după ce a fost supus unor intervenţii chirurgicale şi a urmat un tratament de chimioterapie pentru o tumoare testiculară care i-a fost diagnosticată în luna iulie.
Dortmund l-a transferat în vară pe Haller, de la Ajax, în schimbul a 31 de milioane de euro, după ce a marcat 34 de goluri în sezonul trecut pentru ''lăncieri''.
Borussia Dortmund a anunţat că Haller va fi introdus cu precauţie în echipă. Nemții sunt pe locul şase în Bundesliga, la nouă puncte de liderul Bayern Munchen. Sezonul se reia în ultima parte a lunii ianuarie, când Dortmund va primi vizita lui Augsburg pe 22 ianuarie.
Etichete: borussia dortmund , sebastian haller
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții