Se pregătește cel mai tare transfer al verii! Doi giganți se luptă pentru Lewandowski, licitația începe de la 70 mil €
articol scris de Digi Sport07.05.2021, 19:01
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Chelsea și Manchester City sunt în căutarea unui atacant de top pentru următorul sezon din Premier League.
Cluburile britanice vor intra în lupta pentru Robert Lewandowski, informează ESPN.
Chelsea și City pregătesc oferte pentru Robert Lewandowski
Se pare că Chelsea și Manchester City pregătesc niște oferte care mai de care mai interesante pentru vedeta celor de la Bayern Munchen, Robert Lewandowski (32 de ani).
Potrivit ESPN, cele două cluburi britanice care se vor înfrunta în finala Ligii Campionilor vor trebui să pornească licitația de la 70 de milioane de euro pentru a-și asigura serviciile jucătorului polonez.
Robert Lewandowski este unul dintre cei mai buni atacanți din Bundesliga. În doar 26 de apariții, polonezul a marcat 36 de goluri.
În 2020, Lewandowski era unul dintre candidații la Balonul de Aur, dar, din cauza pandemiei, evenimentul a fost anulat.
Contractul jucătorului polonez cu Bayern Munchen, formația alături de care a cucerit trofeul Champions League, va expira în 2023, dar acesta ar dori să plece către un alt club mare din Europa.
Un alt jucător care ar fi atras atenția cluburilor din Premier League este Erling Haaland, dar negocierile pentru serviciile lui ar începe de la aproximativ 170 de milioane de euro, astfel că o mutare pentru Lewandowski ar fi mult mai accesibilă.
Lewandowski, pe locul patru, în clasamentul pentru Balonul de Aur
Goal a făcut un clasament al fotbaliştilor care se luptă pentru Balonul de Aur în acest an. Deşi mai este mult până în decembrie, când va fi decernat premiu, publicaţia a alcăuit topul în funcţie de peformanţele realizate până în acest moment.
Au fost luate în considerare golurile înscrise, pasele decisive şi trofeele cucerite în 2021, iar Robert Lewandowski ocupă poziția a patra.
- Kylian Mbappe (PSG)
- Lionel Messi (Barcelona)
- Kevin De Bruyne (Manchester City)
- Robert Lewandowski (Bayern Munchen)
- Romelu Lukaku (Inter)
- Karim Benzema (Real Madrid)
- Ilkay Gundogan (Manchester City)
- Neymar (PSG)
- Cristiano Ronaldo (Juventus)
- Erling Haaland (Borussia Dortmund)
Etichete: chelsea , manchester city , robert lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții