Sadio Mane, OUT de la Bayern Munchen după doar un sezon!
articol scris de Digi Sport17.04.2023, 08:03
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Sadio Mane (31 de ani) a fost recent în mijlocul unui scandal după ce l-a lovit pe coechipierul Leroy Sane la finalul partidei pierdute de Bayern Munchen, 0-3, cu Manchester City.
Atacantul a fost amendat de nemți cu 500.000 de euro și exclus din lot pentru un meci.
Thomas Tuchel nu-l mai vrea pe Sadio Mane la Bayern Munchen
Veștile proaste nu se opresc însă aici pentru jucătorul african, anunță presa germană.
Se pare că Thomas Tuchel s-a decis și nu-l mai vrea în lot și în stagiunea viitoare pe Sadio Mane. Tehnicianul sosit recent la Bayern Munchen consideră că fostul fotbalist al lui Liverpool nu se potrivește cerințelor sale tactice și din acest motiv nu se va mai baza pe el.
Șefii lui Bayern Munchen sunt de acord cu decizia lui Tuchel, mai ales că au fost nemulțumiți de atitudinea jucătorului din acest sezon.
Conform sursei citate, bavarezii glumesc amar și spun că "l-au semnat pe fratele geamăn al lui Sadio Mane, nu pe cel de la Liverpool".
- 32 de milioane de euro au plătit bavarezii celor de la Liverpool în vară pentru transferul lui Sadio Mane
Reacția lui Thomas Tuchel după incidentul dintre Sadio Mane și Leroy Sane
Senegalezul l-a lovit cu pumnul în față pe neamț, iar tehnicianul bavarezilor a fost pus într-o situație neplăcută, mai ales în contextul în care a preluat echipa abia la finalul lunii trecute.
Neamțul nu a vrut ca subiectul să capete și mai multă amploare și a spus că cei doi elevi ai săi au făcut pace, iar acum totul este în regulă.
"Nu am fost martor la incident pentru că eram în vestiarul antrenorilor. Nu am auzit nimic, dar am vorbit imediat după cu cei implicați.
Pentru că a fost un episod atât de răsunător, a fost necesar să clarificăm situația până la următorul antrenament și să comunicăm cât se poate de clar cu toți cei care aparțin de acest club.
Am lămurit situația și ne putem antrena din nou bine împreună. Nu suntem prima echipă care pățește așa ceva și nici ultima. Felul în care cei doi s-au comportat a avut un efect eliberator asupra lor.
Am avut o atmosferă plină de energie și pozitivitate la ultimul antrenament. Sunt primul care sare în apărarea lui Mane. Îl cunosc de foarte mult timp, îi știu anturajul. Nu a fost niciodată, dar absolut niciodată vinovat de ceva.
Fiecare are dreptul să facă o greșeală. Dar aceasta a fost prea departe de codul de conduită de la Bayern. Și-a recunoscut fapta și și-a cerut scuze", a spus Tuchel, conform presei germane.
Etichete: transfer , bayern munchen , thomas tuchel , leroy sane , sadio mane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții