Primul transfer pe care Vincent Kompany l-a cerut la Bayern Munchen: fotbalistul de 117.500.000€
articol scris de Digi Sport24.05.2024, 17:04
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vincent Kompany (38 de ani) este la doar un pas să devină noul antrenor principal al celor de la Bayern Munchen.
Tehnicianul belgian și-a dat acordul să ajungă pe Allianz, iar ultimul lucru care mai trebuie finalizat este ca Burnley să-și dea acordul.
Kompany îl vrea pe Jack Grealish la Bayern Munchen
Vincent Kompany e gata să preia frâiele la Bayern Munchen, iar cei de la The Sun anunță că a cerut deja un transfer la echipă.
Conform sursei citate, belgianul îl vrea pe Allianz pe Jack Grealish (28 de ani), starul care nu se mai regăsește la Manchester City.
Vincent Kompany este un admirator al celui poreclit ”Super Jack” și ar fi gata să îi relanseze cariera la Bayern. În plus, antrenorul consideră că Grealish l-ar putea ajuta să se integreze mai mult pe Harry Kane.
Din cauza accidentărilor și a formei slabe, Jack Grealish și-a pierdut statutul de titular în echipa lui Pep Guardiola. Acest lucru l-a nemulțumit pe atacantul englez, care a decis că e timpul pentru o nouă aventură în carierea sa. Astfel, englezul ar fi tentat de un posibil transfer în Bundesliga.
- 65 de milioane de euro este cota de piață a lui Jack Grealish, potrivit transfermarkt.com.
- În august 2021, Manchester City a plătit nu mai puțin de 117,5 milioane de euro pentru a îl transfera pe englez.
Bayern Munchen trebuie să plătească 24 de milioane de euro pentru a îl aduce pe Kompany de la Burnley
După ce variantele Xabi Alonso, Julian Nagelsmann, Ralf Rangnick și chiar Thomas Tuchel au picat, bavarezii s-au reorientat și l-au contactat pe tehnicianul belgian.
Decizia e neașteptată, deoarece belgianul de 38 de ani a retrogradat cu Burnley acum câteva zile, la capătul unui sezon cu doar 24 de puncte (cinci victorii, nouă remize și 24 de eșecuri). În plus, Kompany n-a mai antrenat nicio altă echipă de top.
Bayern Munchen a decis să îl oferteze pe aceștia, iar belgianul și-a dat acordul să meargă pe Allianz Arena.
Potrivit celor de la Bild, Kompany le-a transmis deja șefilor de la Burnley că a acceptat oferta de la Bayern Munchen, iar englezii au reacționat.
Conform sursei citate, oficialii echipei abia retrogradate în Championship sunt gata să-l lase pe belgian să plece, însă doar în schimbul a 20 de milioane de lire sterline, aproximativ 24 de milioane de euro.
Totuși, Bayern nu e dispusă să plătească această sumă și a oferit 10 milioane de euro.
Deocamdată nu s-a ajuns la un numitor comun, însă jurnaliștii germani anunță că cele două cluburi se vor întâlni la mijloc.
Etichete: manchester city , transfer , bayern munchen , bundesliga , vicent kompany
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții