OFICIAL | Bayern l-a transferat pe Marcel Sabitzer de la rivala Leipzig. Suma plătită de campioană
articol scris de Digi Sport30.08.2021, 17:34
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Bayern Munchen a anunțat transferul mijlocașului austriac Marcel Sabitzer (27 de ani), care a fost legitimat în ultimele șapte sezoane la rivala RB Leipzig.
OFICIAL | Bayern l-a transferat pe Marcel Sabitzer de la rivala Leipzig. Suma plătită de campioană
Internaționalul austriac a semnat un contract valabil până în 2025 și va purta numărul 18 la Bayern: "Marcel Sabitzer are tot ce îi trebuie pentru a juca la FC Bayern. Nu va avea nevoie de mult timp pentru a se acomoda, pentru că e deja obișnuit cu filosofia antrenorului Julian Nagelsmann", a declarat Oliver Kahn, CEO-ul bavarezilor.
Sabitzer a fost transferat de RB Leipzig în 2014, de la Rapid Viena, pentru 2 milioane de euro, austriacul reușind să obțină promovarea în Bundesliga, iar apoi să încheie de patru ori pe podium cu echipa sa.
La Leipzig, Sabitzer l-a avut antrenor timp de două sezoane pe Julian Nagelsmann (34 de ani), cel care a preluat Bayern Munchen la începutul acestei stagiuni.
- 16 milioane de euro este suma plătită de Bayern Munchen pentru a-l transfera pe Marcel Sabitzer de la RB Leipzig
- 9 goluri și 7 pase decisive a reușit Marcel Sabitzer în cele 39 de meciuri jucate sezonul trecut la RB Leipzig
În această vară, Bayern a mai plătit pentru transferul lui Dayot Upamecano, tot de la RB Leipzig, pentru 42,5 milioane de euro.
Etichete: bayern munchen , rb leipzig , marcel sabitzer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții