Lovitură pentru Leroy Sane! Are nevoie de operație și va lipsi ”câteva luni”. Nu știe dacă va mai ajunge la Bayern
08.08.2019, 18:10Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Leroy Sane (23 de ani) a suferit o accidentare în meciul din Supercupa Angliei, dintre Manchester City și Liverpool, câștigat de echipa lui Pep Guardiola după loviturile de departajare. Se pare că germanul va avea nevoie de operație la ligamentele genunchiului drept și va lipsi ”câteva luni”, potrivit Bild.
Sane a fost titular în meciul cu Liverpool, dar a fost schimbat după doar 9 minute, din cauza unei accidentări. La momentul respectiv, s-a crezut că nu este nimic serios și că a fost scos de pe teren pentru a fi evitate complicațiile, sau că a cerut schimbare pentru a foța transferul la Bayern Munchen.
Nu se știe dacă Leroy Sane va mai ajunge sau nu la Bayern Munchen
În cele din urmă, atât jucătorul, cât și cei de la Manchester City, au aflat joi că neamțul va trebui operat și că poate lipsi o bună perioadă din acest sezon.
Suporterii lui Bayern Munchen se temeau de un asemenea verdict, pentru că această accidentare poate împiedica aducerea lui Sane pe Allianz Arena. Deocamdată nu se știe care va fi decizia luată de clubul bavarez, care l-a dorit pe jucătorul lui Manchester City toată vara.
Dacă va ajunge la Bayern Munchen, Leroy Sane va fi cel mai bine plătit jucător din Bundesliga
Aducerea lui Leroy Sane la Bayern Munchen ar reprezenta cel mai scump transfer din istoria Bundesligii. France Football susţinea că bavarezii au bătut palma cu Manchester City pentru transferul germanului, în schimbul a 110 milioane de euro.
Atacantul în vârstă de 23 de ani ar urma să semneze un contract pe cinci ani cu campioana Germaniei şi ar fi deveni cel mai bine plătit fotbalist din istoria campionatului Germaniei: va încasa un salariu anual brut de 18 milioane de euro.
Dacă Sane va ajunge pe Allianz Arena, îl va detrona pe golgheterul lui Bayern, Robert Lewandowski, care primeşte 16 milioane de euro brut pe an.
Bayern și-ar bate astfel propriul record al sumei de transfer, stabilit în urmă cu numai trei luni, când l-a cumpărat pe fundaşul francez Lucas Hernandez, de la Atletico Madrid, pentru 80 de milioane de euro.
Etichete: manchester city , bayern munchen , bundesliga , leroy sane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții