Klopp a pus ochii pe cel mai dorit fotbalist englez! Real Madrid și Manchester United îl vor și ele
06.06.2020, 17:39Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Jurgen Klopp pune la cale o campanie spectaculoasă de transferuri. Mai multe nume au fost asociate de presa internațională cu Liverpool în ultima perioadă, printre care Kylian Mbappe sau Timo Werner.
Acum, și Jadon Sancho apare pe lista jucătorilor care ar putea îmbrăca tricoul formației de pe Anfield. Liverpool ”monitorizează” situația lui Jadon Sancho, dorit de Manchester United și Real Madrid. Momentan, trupa de pe Old Trafford pare să aibă un avantaj pentru transferul englezului de la Dortmund.
În cazul în care United nu va reuși să se califice într-o competiție europeană, Liverpool ar putea profita de această oportunitate, scrie Independent.
Jadon Sancho și Manuel Akanji, amendați pentru că s-au tuns
Jadon Sancho (20 de ani) și Manuel Akanji (24 de ani) au fost amendați de Liga Profesionistă de Fotbal din Germania (DFL), după ce au încălcat regulile privind distanțarea socială.
Cei doi jucători de la Borussia Dortmund ar fi chemat un frizer acasă, iar mai multe fotografii cu aceștia au apărut pe rețelele de socializare, ei neavând mască de protecție.
"DFL i-a amendat pe Manuel Akanji și Jadon Sancho. Jucătorii Borussiei Dortmund au încălcat normele de igiență și de protecție împotriva infecției, după ce au chemat un frizer acasă.
Fără îndoială, fotbaliștii profesioniști trebuie să se tundă, însă, momentan, acest lucru trebuie făcut respectând protocolul medical. În cazuri speciale, clubul a fost cel care a asigurat acest serviciu jucătorilor", se arată în comunicatul Ligii din Germania.
Etichete: liverpool , borussia dortmund , jurgen klopp , timo werner , jadon sancho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții