Julian Nagelsmann, deranjat de apelul depus de Freiburg. ”Nu le folosește victoria la masa verde”
05.04.2022, 21:08SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Julian Nagelsmann (34 de ani), antrenorul lui Bayern, a criticat clubul Freiburg după ce acesta a contestat la Federaţia germană de fotbal (DFB) înfrângerea cu 4-1, din Bundesliga, din weekend, când bavarezii au evoluat la un moment dat în 12 jucători.
Julian Nagelsmann, deranjat de apelul depus de Freiburg. ”Nu le folosește victoria la masa verde”
”Din punct de vedere personal, nu pot înţelege acţiunea lui Freiburg pentru că oricum în intervalul de timp în care noi am jucat cu 12 oameni, acele câteva secunde, ei nu puteau recupera diferenţa de pe tabela de marcaj.
Poate ar fi marcat să zicem un gol, dar nu mai multe. Nu cred că-i foloseşte lui Freiburg să câştige un meci la masa verde. Chiar dacă vor ajunge să joace în cupele europene, faptul că au ajuns acolo fără a câştiga pe teren nu ar fi în favoarea lor”, a spus Julian Nagelsmann.
Oficialii celor de la Freiburg au decis luni să depună apel la Federaţia Germană de Fotbal, după ce Bayern Munchen a evoluat în 12 jucători în meciul direct de sâmbătă (4-1 pentru bavarezi), în Bundesliga, timp de câteva secunde, în urma unei confuzii la efectuarea schimbărilor.
Ce se întâmplă după faza memorabilă în care Bayern a jucat în 12 cu Freiburg. Anunțul făcut în Germania
Incidentul s-a petrecut în min. 86, când Corentin Tolisso şi Kingsley Coman trebuiau să fie înlocuiţi cu Marcel Sabitzer şi Niklas Sule. Însă, al patrulea oficial a arătat un număr greşit pentru Coman, iar francezul a mai jucat 16 secunde.
Decizia de a face apel a venit ''după discuţii intense la diferite niveluri şi o examinare legală'', a precizat Freiburg.
Freiburg a afirmat că procedurile Federaţiei (DFB) "împovărează un club complet neimplicat - în acest caz - cu responsabilitatea acţionării împotriva încălcării regulilor".
Bayern riscă să piardă meciul la "masa verde", potrivit experţilor.
Antrenorul lui Freiburg afirmase inițial că echipa sa nu va face contestație
Antrenorul lui Freiburg, Christian Streich (56 de ani), a lăsat de înțeles că dorește ca Bayern să piardă meciul la "masa verde", întrucât trebuie să se supună regulilor.
Imediat după meci, antrenorul a dezvăluit că Freiburg nu va face contestație, deși regulamentul prevede ca echipa prejudiciată trebuie să facă acest pas pentru a avea câștig de cauză.
"Nu trebuie să facem noi contestație la nimic. Noi ne supunem acestor reguli și e tot ce voi spune despre asta. Cred că există un set de reguli pentru ce s-a întâmplat. Freiburg, Bayern și restul cluburilor sunt supuse acestor reguli", a declarat tehnicianul.
VIDEO Momentul în care Bayern Munchen a avut 12 oameni pe teren
Etichete: bayern , freiburg , kingsley coman , julian nagelsmann , marcel sabitzer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții