Oficial Fotbalistul a spus ”DA” și a semnat cu Bayern Munchen până în 2029
articol scris de Digi Sport11.03.2024, 23:13
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Mathys Tel (18 ani) a fost transferat de Bayern Munchen în vara anului 2022 de la Stade Rennais, în schimbul sumei de 20 de milioane de euro. Francezul nu a avut nevoie de adaptare la gruparea din Bavaria și a evoluat de fiecare dată la cel mai înalt nivel, iar conducerea nu a stat pe gânduri.
Bayern Munchen i-a prelungit contractul lui Mathys Tel până în 2029
Mathys Tel a jucat în nu mai puțin de 60 de meciuri pentru Bayern Munchen, interval în care a adunat 1491 de minute. În această perioadă, atacantul de bandă francez a înregistrat 13 goluri și a pasat decisiv de patru ori.
Astfel, Tel i-a convins pe șefii lui Bayern, iar aceștia au luat decizia finală. Francezului i-a fost propusă prelungirea contractului până în vara anului 2029, iar acesta a acceptat imediat.
Anunțul a fost făcut de către clubul german, printr-un videoclip distribuit pe rețelele sociale.
Mit 𝗛𝗲𝗿𝘇 𝘂𝗻𝗱 𝗦𝗲𝗲𝗹𝗲 für den FC Bayern ❤️🤍
🤩 Mathys Tel bleibt bis 2029!
🔗 https://t.co/u0VzlqgHMZ
#Tel2029 #MiaSanMia #FCBayern pic.twitter.com/y8IYrBxR2Z— FC Bayern München (@FCBayern) March 6, 2024
”Suntem încântaţi că Mathys Tel şi-a prelungit contractul cu Bayern. El reprezintă o bază importantă pentru viitorul acestei echipe. Cu el, construim deja următoarea generație de la Bayern. Mathys a ajuns la Munchen ca tânăr jucător și, la vârsta de 18 ani, a câștigat experiență la nivel înalt”, a afirmat Max Eberl, membru din conducerea lui Bayern Munchen.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Mathys Tel, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Declarațiile agentului lui Mathys Tel înainte de a semna prelungirea contractului
”Mathys iubește clubul, suporterii, vrea să devină un jucător important și să câștige toate trofeele posibile cu această echipă puternică. Câteodată, ai nevoie să simți că ești prețuit.
Vom vedea asta foarte curând, dar sunt încrezător (n.r.- că va semna prelungirea). Dacă nu, trebuie să luăm în calcul toate opțiunile, pentru că Mathys își cunoaște valoarea și va fi un fotbalist de top”, a spus de curând Gadiri Camara, agentul lui Tel.
- Două goluri în 4 selecții sunt cifrele lui Tel la naționala U21 a Franței.
Etichete: bayern munchen , mathys tel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții