Dortmund a anunțat ce se va întâmpla cu Haaland, atacantul dorit de Real și Barcelona: ”Pot să o spun de încă cinci ori”
articol scris de Digi Sport16.05.2021, 21:44
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Erling Haaland (20 de ani), atacantul Borussiei Dortmund, este unul dintre cei mai doriți jucători din Europa. S-a vorbit despre echipe precum Barcelona și Real Madrid, dar șefii germani sunt convinși că norvegianul va rămâne în Germania.
Michael Zorc, directorul sportiv al echipei, spune, hotărât, că Haaland va juca pentru Dortmund și în următorul sezon.
Haaland rămâne la Dortmund: ”Noi continuăm să facem planurile echipei cu el”
“Haaland va fi alături de noi în sezonul viitor. Am zis peste tot: noi continuăm să facem planurile echipei cu el. Pot să o spun încă de cinci ori”, a spus Zoc, potrivit L'Equipe.
39 de goluri a marcat Haaland în 40 de partide pentru Borussia Dortmund în toate competițiile.
20 de milioane de euro au plătit germanii pentru a-l transfera de la RB Salzburg. În prezent, acesta este evaluat de site-urile de specialitate la 110 milioane de euro.
Haaland e dorit de Barcelona! Planul catalanilor
Alungarea lui Luis Suarez și accidentarea pe termen lung a lui Ansu Fati a creat mari probleme în atacul catalanilor, care s-au bazat, ca de obicei, pe Messi, autor a 29 de goluri, cu 7 mai mult decât Benzema.
De aceea, gruparea blaugrana vrea să-l cumpere pe Erling Haaland - recent, impresarul Mino Raiola și tatăl jucătorului au stat de vorbă cu președintele Joan Laporta.
Însă Barcelona are nevoie de mulți bani deoarece prolificul atacant norvegian nu va pleca de la Dortmund decât pentru 178 de milioane de euro!
De aceea, Joan Laporta s-a gândit să-l scoată la vânzare pe Antoine Griezmann în această vară, conform Sky Sports Italia.
Francezul a ajuns pe Camp Nou acum 2 ani pentru 120 de milioane de euro de la Atletico Madrid, iar catalanii i-ar da drumul pentru o sumă comparabilă.
Etichete: borussia dortmund , michael zorc , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții