Decizia luată cu o zi înainte de Borussia Dortmund - Bayern Munchen. Der Klassiker e LIVE pe Digi Sport 1
articol scris de Digi Sport03.12.2021, 12:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Marele derby al fotbalului german, Borussia Dortmund - Bayern Munchen, care risca să se dispute cu porţile închise, din cauza evoluţiei pandemiei de Covid-19, va avea loc în prezenţa unui număr redus de 15.000 de spectatori, a anunţat clubul din Dortmund.
- Borussia Dortmund - Bayern Munchen e sâmbătă, de la 19:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1
Borussia Dortmund - Bayern Munchen | 15.000 de fani pe Signal Iduna Park
"Din cauza situaţiei sanitare actuale, autorităţile federale şi naţionale au convenit joi ca numărul spectatorilor de pe stadioane să fie limitat la o treime din capacitatea totală a arenei şi la un număr maxim de 15.000 de spectatori", a explicat Borussia într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.
Stadionul grupării din Dortmund, Signal Iduna Park, care poate găzdui până la 81.365 de persoane, va fi aşadar ocupat în proporţie de doar 18% la meciul dintre liderul din Bundesliga, Bayern Munchen, şi următoarea clasată, Borussia.
Partida de la Dortmund risca, însă, să se dispute cu porţile închise, aşa cum s-a întâmplat sâmbăta trecută cu meciul dintre RB Leipzig şi Bayer Leverkusen.
Anticipând o posibilă interdicţie a spectatorilor în tribune, Borussia Dortmund a anulat comercializarea biletelor în cursul dimineţii de vineri, înainte de a anunţa că pune în vânzare o parte a tichetelor după stabilirea limitei maxime de către autorităţi.
Etichete: bayern munchen , borussia dortmund , der klassiker
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții